Cărți

Ecuația lui Dumnezeu – cât de aproape suntem de descoperirea Sfântului Graal al fizicii, care explică misterele universului?

Iubesc cărțile de popularizare a științei și scriitorii asiatici, iar cartea recent apărută, Ecuația lui Dumnezeu, Michio Kaku, reunește ambele mele pasiuni. Profesor de fizică teoretică la City University din New York și coautor al Teoriei corzilor, Michio este autorul unor bestselleruri de popularizare a științei, precum „Viitorul minții umane” și „Viitorul omenirii”, ambele publicate de Editura Trei. Iar dacă majoritatea cărților lansate până acum de celebrul fizician scrutau viitorul omenirii Ecuația lui Dumnezeu își îndreaptă atenția spre trecut. Sfântul Graal al fizicii, teoria finală care unifică toate forțele cosmosului și guvernează tot, „de la mișcarea universului în expansiune până la dansul infinitezimal al particulelor subatomice” a obsedat dintotdeauna fizicienii.

Formula unică, din care derivă tot și în care sfârșește totul, începând de la Big Bang și terminând cu sfârșitul universului, ecuația prin care „i citească mintea lui Dumnezeu“ – după cum spunea Einstein – reprezintă o preocupare a oamenilor de mai mult mult de 2000 de ani. Mai exact, spune Michio Kaku, încă de când anticii și-au pus pentru prima dată întrebarea „Din ce e făcută lumea?”.

În cele nici 200 de pagini ale cărții sale, Michio Kaku își conduce cititorii într-o aventură științifică mai palpitantă decât un roman, îi poartă în zona unde fizica se învecinează cu filozofia și religia, la poarta marilor întrebări ale umanității, care nu și-au găsit răspunsul până acum.

Într-un limbaj cât se poate de simplu, care poate fi ușor înțeles chiar și de nespecialiști, fizicianul se întoarce în timp și descrie eforturile oamenilor de știință de a găsi ecuația care înglobează toate răspunsurile. Einstein o numea „Teoria câmpului unificat”, dar cu toată genialitatea sa, nu a reușit să găsească soluția. „Drumul spre teoria câmpului unificat este presărat cu cadavrele tentativelor eșuate”, observa fizicianul Freeman Dyson de la Princeton. Însă, eforturile nu au fost în zadar, ci au avut efecte concrete asupra vieții de zi cu zi a oamenilor, asupra evoluției civilizației. Newton a scris Legile mișcării și gravitației și prin aceasta a pus bazele Revoluției Industriale. Faraday și Maxwell au evidențiat unitatea între forțele electrice și magnetice, iar urmarea a fost revoluția electrică. Și dacă în zilele noastre ne bucurăm de o adevărată revoluție high‑tech, aceasta are la bază eforturile lui Einstein și ale pionierilor mecanicii cuantice de a dezvălui „natura probabilistică și relativistă a realității”.

Cum ar influența viața de zi cu zi descoperirea unei teorii a tuturor lucrurilor, o ecuație a lui Dumnezeu? Michio Kaku este de părere că efectele concrete ar fi minime. Însă, în plan științific și filozofic s-ar produce adevărate revoluții, pentru că Ecuația lui Dumnezeu ar răspunde la întrebări precum:

  • Ce sa întâmplat înainte de Big Bang și de ce sa produs această explozie?
  • Ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre?
  • Este posibilă călătoria în timp?
  • Există găuri de vierme care să ducă spre alte universuri?
  • Există dimensiuni superioare?
  • Există un multivers format din universuri paralele?

Teoria tuturor lucrurilor ar răspunde în mod cert și la întrebarea care l-a preocupat pe Einstein în ultima perioadă a vieții sale: „A avut Dumnezeu de ales când a creat universul?”

Cât de aproape suntem de descoperirea Sfântului Graal al fizicii, care explică misterele universului? Michio Kaku este de părere că astăzi există „un candidat” principal pentru soluționarea acestei probleme vechi de când lumea: Teoria corzilor. Potrivit acesteia, universul e alcătuit nu din particule punctiforme, ci din corzi minuscule care vibrează, iar fiecare „notă” corespunde unei particule subatomice. Fizicianul american, care este coautor al Teoriei corzilor, consideră că toate legile fizicii pot fi „reduse la armonii ale acestor corzi. Chimia reprezintă melodiile pe care cineva le poate cânta la aceste corzi. Universul este o simfonie. Iar mintea lui Dumnezeu, despre care Einstein scria cu elocință, este muzica acestui cosmos ce rezonează prin spațiutimp”.

Citind Ecuația lui Dumnezeu, înțelegem binemeritata faimă a lui Michio Kaku de autor de bestselleruri pop science. Teoriile care au marcat evoluția fizicii spre ceea ce este astăzi sunt explicate foarte clar de fizician, care indică în mod constant aplicațiile practice ale acestora. Cititorii înțeleg astfel că fizica nu este abstractă, ci legată în mod concret de viața de zi cu zi – de la formele sale materiale, până la cele care încearcă să explice cele mai profunde mistere ale universului, timpului și spațiului.

Mă puteți urmări și pe Instagram, unde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură. Iar dacă ți-a plăcut acest articol, dă un share pe Facebook sau Instagram. 🙂

 

Comentarii Facebook

You may also like

Comments are closed.

More in:Cărți