Cărți

10 romane captivante de luat la plajă vara aceasta

foto: Goodreads

În acest articol adun laolaltă 10 romane captivante, perfecte pentru lectura de vară. De la povești de dragoste, povești inspirate din fapte reale, până la thriller, cred că în această listă veți găsi ceva pe placul vostru.

📚Pictorita din Shangai’, Jennifer Cody Epstein, editura Humanitas

Romanul publicat în peste cincisprezece ţări ne poartă prin Shangai-ul antebelic al Chinei răvășite de războiul civil și aflată în prag de revoluție, apoi prin boemul Paris. Spune povestea adevărată a pictoriței Pan Yuliang, una dintre cele mai fascinante și nonconformiste artiste chineze ale secolului XX. Dacă v-a plăcut Memoriile unei gheișe, va fi pe placul vostru, pentru că are același stil ca scriitură, teme abordate și atmosferă.

În spatele tablourilor postimpresioniste ale lui Pan Yuliang (1899-1977) se află un destin ale cărui meandre par să sfideze verosimilul. Vândută de unchiul opioman unui bordel, adolescenta orfană Xiuquing îşi schimbă numele în Yuliang şi începe o ucenicie dezumanizantă. Ajunge cea mai căutată fată a Salonului Eternei Splendori, ceea ce nu înseamnă decât că umilinţele la care este supusă îmbracă forme mai subtile, dar cu atât mai dureroase. După ani de calvar şi degradare, salvarea ei va fi Pan Zanhua, un oficial cu vederi liberale, care se îndrăgosteşte de ea şi o răscumpără. Alături de acesta, Yuliang îşi găseşte fericirea şi îşi descoperă vocaţia pentru pictură. Nimic nu pare să îi stea în cale tinerei ce se crede liberă acum: studiază, cu sacrificii, la Academia de Artă din Shanghai, la Şcoala de Arte Frumoase din Paris şi la Academia de Artă din Roma. Numai că, pentru a-şi împlini destinul artistic, va continua să înfrunte prejudecăţile unei lumi în care nu doar trecutul ei scandalos, ci şi simplul fapt că este femeie reprezintă un stigmat.

Arta face ca viața să merite trăită. Transformă griji, necazuri, o viață altfel pustie în ceva demn de trăit. Dă viață vietii.

📚Sămânța încolțită, Anchee Min, editura Polirom

Un roman care spune povestea adevărată a scriitoarei Anchee Min, despre fuga din China comunistă și noua viață în America. O poveste care m-a inspirat, despre dârzenie și o tărie de caracter uluitoare.

Sincer și adesea șocant, scriitoarea relatează dificultățile cu care s-a confruntat ca imigrantă până când a ajuns să se adapteze ritmurilor țării de adopție și să-și construiască o carieră literară de succes. Munca epuizantă, efortul de a învăța singură engleza stând într-o cămăruță neîncălzită și urmărind la televizor serialul Sesame Street, trauma unui viol, căsătoria eșuată și apoi divorțul deprimant, nașterea fiicei sale, Lauryann, și a doua căsătorie – fericită – sunt numai câteva dintre experiențele în care se regăsesc, într-un fel sau altul, atâția dintre imigranții ce au venit în America, „țara făgăduinței”, cu inima plină de speranță într-un viitor mai bun.

Deși înfrântă, refuzam să accept înfrângerea. Eram lefteră, și totuși stăteam hotărâtă și dreaptă. Puteam să fiu zdrobită, dar nu aveam să fiu biruită. O astfel de ființă eram eu cu adevărat, am conchis. Cea care aveam să fiu.’

📚Eu și Marilyn, Ji-Min Lee, editura Humanitas

Autoarea romanului Eu și Marilyn, Ji-Min Lee, a scris și Tatuatorul de la Auschwitz și de aceea mi-am dorit să mai citesc ceva de la ea. L-am citit într-o seară, la fel cum se întâmplă cu toate cărțile care mă prind.

Ficțiune istorică și poveste de dragoste cu elemente de roman de spionaj, Eu și Marilyn surprinde tragedia Războiului Coreean, dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, care s-a încheiat cu despărțirea peninsulei în 2 state diferite, unul democratic, altul comunist. În februarie 1954, la șase luni după armistițiu, Marilyn Monroe este invitată să țină câteva concerte la Seul în fața trupelor americane (aliatele Coreei de Sud). Este un fapt real, în jurul căruia Ji-min Lee construiește un roman despre traumele provocate de război, despre supraviețuire, suferință și neașteptată alinare. Pe lângă descrierea apariției meteorice, senzuale și neverosimile a lui Marilyn, în rochia ei de mătase, cu umerii goi, aflăm și povestea emoționantă a lui Alice J. Kim, o tânără coreeană care lucra ca dactilografă pentru armata americană.

Este un roman superb, despre triumful umanității în fața ororilor războiului și despre femeia pe timp de război. Femeia care a pierdut frați, iubiți sau copii pe front. Mi-a plăcut și m-a emoționat metafora romanului – Marilyn cântând și dansând peste ruinele războiului – celebrând astfel toate femeile care s-au agățat de viață și au supraviețuit și care, la fel, ar trebui să danseze și să își celebreze viața.

În infinitul universului, soarta omului nu e cu nimic diferită de soarta unei furnici. Asta ar trebui să avem cu toții întipărit în minte.

📚Fecioarele, de Alex Michaelides, editura Litera

A apărut recent la Litera romanul Fecioarele, de Alex Michaelides, același autor care a scris best-seller-ul Pacienta tăcută. Mi-a plăcut mult thrillerul acela și de asta am și sărit să citesc noul lui roman. M-a prins, este o lectură antrenantă, însă nu atât de bun precum primul său roman. Pe scurt, povestea are în prim plan o terapeută de 30+, care ajunge să investigheze o serie de crime petrecute la Cambridge. Acțiunea este antrenantă, iar autorul face efortul de a include elemente din psihologie, pentru a da un aer mai intelectual narațiunii.

Edward Fosca e un ucigaș. În privința asta, Mariana n-are nicio îndoială. Dar Fosca e intangibil. Profesor de tragedie greacă la Cambridge, chipeș și charismatic, este adorat de colaboratori și de studenți deopotrivă – mai cu seamă de membrele unei societăți secrete cunoscute drept Fecioarele.

Mariana Andros este o psihoterapeută strălucită, dar aflată la limita echilibrului interior, care devine obsedată de grupul Fecioarelor atunci când o membră a acestuia, prietenă de-a lui Zoe, nepoata ei, este găsită moartă la Cambridge. Ea însăși absolventă a acelei universități, Mariana bănuiește că dincolo de frumusețea idilică a clopotnițelor și turnurilor, dincolo de tradițiile străvechi se ascunde ceva sinistru. Și ajunge la convingerea că, în pofida alibiului său, Edward este vinovat de crimă. Dar de ce și-ar ucide profesorul una dintre studente? Și de ce revine el mereu la riturile asociate Persefonei, fecioara arhetipală, și la călătoria ei în lumea subterană? Când e găsit un alt cadavru, obsesia psihoterapeutei de a dovedi vinovăția lui Fosca scapă de sub control, amenințând să-i distrugă credibilitatea și cele mai apropiate relații. Însă Mariana este hotărâtă să-l oprească pe ucigaș cu orice preț, chiar și acela al vieții sale.

👉🏻 Ce mi-a plăcut: acțiunea se petrece într-un mediu academic, la Cambridge, și zugrăvește interesant atmosfera de acolo. De asemenea, faptul că a inclus elemente din mitologia greacă și psihologie este un +. Ritm destul de alert, este genul de roman care se citește in one sitting. 

👉🏻 Ce nu mi-a plăcut: unele elemente din psihologie și sau mitologie parcă sunt aruncate în acțiune special pt. a face proza mai smart. Și se vede că autorul se străduiește prea mult, nu mi s-a părut natural. De asemenea, încearcă să imite acțiunea și atmosfera din Istoria secretă a Donnei Tartt. Dar nu se ridică la valoarea ei, ar fi greu, cărțile ei chiar sunt capodopere ale literaturii. Ea este mult mai rafinată în scris.

👉🏻 Overall: recomand. Un roman alert, se citește ușor și rapid, o incursiune ușurică în mitologia Greciei, care dă culoare acțiunii.

📚Povești de vară, de Mieko Kawakami, editura Litera

Am citit de ceva vreme Povești de vară, de Mieko Kawakami, însă nu am apucat să povestesc aici despre ea. M-a atras din prima declarația lui Haruki Murakami, de pe coperta I, care spune că e un roman care i-a tăiat respirația. Dacă un scriitor ca el zice asta…mă bag, cum s-ar spune. 🧐

👉🏻 Romanul spune povestea a trei femei care trăiesc într-o suburbie sărăcăcioasă din Tokio: Natsuko, Makiko, Midoriko. Două surori și fiica uneia dintre ele. Este un portret dureros, dar poetic, al femeii obișnuite din Japonia contemporană. Protagonista, Natsuko, ajunge scriitoare peste ani și ani de suferință.

👉🏻 Mi-a plăcut: scriitura poetică, tone of voice-ul sincer, radical, intim. Detaliile despre cultura japoneză și rolul femeii în societatea lor.

👉🏻 Nu mi-a plăcut: ceva ce nu-mi place în general la scriitorii asiatici. Un aer de disperare, de resemnare, de ‘viața nu are sens’, o ‘negură’ în scriitură, lipsa optimismului. Îmi plac scrierile profunde, care pun pe tapet subiecte ‘grele’ sau dureroase. Dar asiaticii o duc într-o extremă prea întunecată. Cel puțin pentru gusturile mele, eu fiind o fire foarte optimistă și în general solară. ☺️ Astfel că scriitura de acest gen mă obosește uneori, nu rezonez cu ea.

👉🏻 Per total: recomand. Este o scriitură bună, poetică, se citește rapid, fascinantă din punct de vedere al detaliilor despre cultura japoneză. Swipe pentru citate din carte.

📚Două cărți și o vacanță, Emily Henry, editura Litera

Protagoniștii sunt doi scriitori, fiecare dintre ei având în plan să termine de scris o carte într-o vară. Pe plan secundar, cartea aduce în discuție veșnica temă a ‘literaturii serioase’ vs. ‘literatura comercială’. Mi-a plăcut umorul cu care a fost tratat subiectul, mai ales că sunt și eu de acord cu autoarea. Mie iîmi place (și mă relaxează) literatura comercială și nu suport snobii care spun că autorii de bestsellers nu sunt scriitori ‘adevărați’ etc. Dimpotrivă, cred că pentru a scrie literatură care se vinde și este pe placul tuturor este tare greu. Și necesită o mare atenție la detalii, revizuiri peste revizuiri, tehnică de scris și multe altele. 🙂 Pentru că dacă ar fi ușor, atunci toată lumea ar scrie best sellers. Dar asta este o  altă discuție. Una peste alta, cartea Două cărți și o vacanță este tare draguță și reprezintă încă o dovadă că și literatura comercială poate fi bună și mai ales, poate îndeplini un scop important: să te deconecteze de la viața de zi cu zi.

O scriitoare de romane de dragoste care nu mai crede în iubire și un scriitor de romane serioase care și-a pierdut inspirația își propun unul altuia o provocare pentru o vară, care le poate schimba părerea despre ce înseamnă un final fericit.

Augustus Everett este un scriitor foarte apreciat de ficțiune literară. January Andrews scrie bestselleruri de dragoste. Atunci când ea gândește un final fericit, el își omoară toți protagoniștii. Sunt complet opuși. De fapt, singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că, timp de trei luni, locuiesc în case vecine, n-au nici un ban și inspirația i-a părăsit. Asta până când, într-o seară pe care nu și-o amintesc prea bine, din una în alta ajung să facă o înțelegere: Augustus își va petrece vara scriind o poveste cu final fericit, iar January va scrie următorul mare roman american. Ea îl va duce în excursii care par desprinse dintr-o comedie romantică, iar el o va duce să vadă rămășițele unui cult al morții (evident!). Fiecare dintre ei își va termina romanul și nimeni nu se va îndrăgosti.

Când lumea din jur îți pare întunecată și înfricoșătoare, iubirea te poate lua pe sus ca să te ducă la dans; râsul poate să mai aline durerea; frumusețea să mai spargă din teamă. Am hotărât pe loc că viața mea va fi plină de aceste 3 lucruri.

📚Dacă fug & Dacă mă găsesc, editura Act și Politon

Lectura celor 2 volume a curs ușor, m-au șinut în priză, sunt potrivite pentru o zi de deconectare. Acțiunea se petrece în jurul lui Casey Cox, care este acuzată de o crimă și încearcă să își dovedească nevinovăția. În plan secundar îl avem pe Dylan Roberts, fost soldat, care este angajat să o găsească și să o aducă în fața justiției.

Casey Cox este o tânără de 25 de ani pe care viața a încercat-o de timpuriu cu provocări mult prea grele pentru ea. La numai 12 ani și-a găsit tatăl, fost polițist, spânzurat în living. Că a fost sinucidere sau nu, asta o vom afla mai târziu, cert e că, acum, 13 ani mai târziu, când Casey este principala suspectă pentru uciderea bunului ei prieten, jurnalistul Brent Pace, ea se gândește la sinucidere. În panica generată de această situație, sinuciderea pare o idee salvatoare. Dar Casey este „fata curajoasă” a tatălui ei, așa cum obișnuia acesta s-o numească, prin urmare, își păstrează luciditatea și speranța că există o ieșire din orice situație care pare fără scăpare la un moment dat.

Îmi plac oamenii care-și susțin convingerile, chiar dacă eu nu le împărtășesc.’

📚Drumul catre libertate, Yeonmi Park, editura Polirom

O carte profund umană și emoționantă, care spune povestea fugii din Coreea de Nord a lui Yeonmi Park. La vârsta de 13 ani, după ce tatăl ei a fost condamnat la muncă silnică, Yeonmi și familia ei au luat decizia disperată de a fugi din Coreea de Nord traversând fluviul înghețat Yalu către China, unde au căzut însă în mâinile traficanților de persoane. După aproape doi ani de captivitate într-o lume la fel de brutală și de periculoasă ca aceea pe care o părăsiseră, Yeonmi și mama ei și-au riscat din nou viața, străbătând deșertul Gobi către Mongolia, pentru a putea ajunge în Coreea de Sud. Au îndurat un frig cumplit și s-au orientat după stele în drumul lor spre libertate. Yeonmi Park își spune povestea uluitoare cu demnitate, curaj și uneori cu umor.

Pentru mine, Drumul către libertate e o mărturie despre forța spiritului uman și despre riscurile pe care suntem dispusi să ni le asumăm ca să fim liberi. Este o scriitură bună, emoționantă și mi-a plăcut mult și faptul că această carte îți oferă și un context istoric pentru despărțirea peninsulei Coreea în două tări cu regimuri diferite, unul totalitar și unul democratic. Iar detaliile despre viața din Coreea de Nord sunt incredibile, te lasă să arunci un ochi pe gaura cheii unuia dintre cele mai închise și secretoase regimuri totalitare contemporane. Este o carte pe care o recomand 100%, atât pentru povestea în sine, cât și pentru detaliile legate de istoria, geografia și politica din Coreea de Nord, respectiv Coreea de Sud.

Pe parcursul călătoriei mele am văzut lucruri oribile pe care și le pot face oamenii unii altora, dar am fost martoră și la gesturi de tandrețe, de bunătate și de sacrificiu în cele mai groaznice împrejurări imaginabile. Știu că e posibil să-ți pierzi o parte din umanitate pentru a supraviețui. Dar mai știu și că scânteia de demnitate umană nu se stinge niciodată de tot și că dacă i se oferă oxigenul libertății și puterea dragostei, poate străluci din nou.

📚Tușa Mame: O aventură ireverențioasă, Patrick Dennis, editura Act și Politon

Cât m-a binedispus cartea aceasta! Îmi era dor sa citesc un roman simpatic, care sa mă facă să râd și să mă relaxez. TUȘA MAME: O aventură ireverențioasă este o comedie de moravuri savuroasă care te transporta în lumea bună a Americii interbelice și postbelice prin intermediul celei mai iubite, zăpăcite, devastator de sofisticate și fermecătoare mătuși, tușa Mame.

În anul publicării,1955, cartea s-a vândut în peste două milioane de exemplare și s-a menținut în topul bestsellerurilor New York Times timp de 112 săptămâni. Succesul extraordinar al cărții a atras după sine punerea ei în scenă sub forma unui spectacol pe Broadway și a unui musical (Mame), dar și adaptarea ei pentru marele ecran într-un film fabulos având-o în rolul principal pe marea divă a Epocii de Aur a Hollywood-ului, Rosalind Russell.

Excentrica, nonconformista, nesăbuita, frivola și totodată seducătoarea și memorabila tușă Mame, căreia îi revine sarcina de a avea grijă de nepotul ei Patrick, rămas orfan la vârsta de numai 10 ani.  m i n u n a t ❤️

Mă puteți urmări și pe Instagramunde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură.

 

Comentarii Facebook

You may also like

Comments are closed.

More in:Cărți