Povestea mea poate fi citită atât ca fiind povestea alegerii primului președinte de culoare al SUA, dar, mai important pentru mine, poate fi citită ca povestea unor oameni care nu s-au mulțumit cu lumea în care trăiau și cu rolul în care viața i-a distribuit și și-au creat propriul rol. Au pornit de jos și au ajuns acolo unde unii doar visează. Din acest punct de vedere, este poate una dintre cele mai emoționante și motivante povești de viață pe care le-am citit în ultima vreme.

Portretele noastre, al meu și al lui Barack, sunt acum expuse în Galeria Națională de Portrete de la Washington, iar pentru asta suntem amândoi recunoscători. Mă îndoiesc că cine s-ar fi uitat la poveștile copilăriei noastre, la condițiile noastre de trai, ar fi putut anticipa că aveam să ajungem pe pereții acelei săli. Picturile sunt frumoase, dar ceea ce contează cel mai mult este că vor rămâne acolo pentru a fi văzute de generațiile tinere- că figurile noastre vor ajuta la demontarea prejudecății că trebuie să arăți într-un anumit fel pentru a intra în istorie. Dacă noi suntem acolo, atunci vor putea fi și mulți alții. Sunt un om obișnuit care a avut șansa unei călătorii extraordinare. Împărtășesc povestea mea cu speranța că-i voi ajuta și pe alții să-și facă loc cu poveștile și vocile lor, dincolo de criteriile rigide care stabilesc unde e locul fiecăruia și de ce.

Nu sunt mare fană a politicii și nici nu urmăresc știrile, însă am câteva personalități din sfera politicii care mă inspiră și ale căror discursuri îmi vor rămâne pentru totdeauna în suflet. Un astfel de om este Barack Obama, care m-a cucerit în momentul în care a rostit acest discurs:

Măreția nu este niciodată primită în dar. Trebuie s-o câștigi. Drumul nostru nu s-a caracterizat niciodată prin scurtături și niciodată nu ne-am mulțumit cu puțin. Nu a fost un drum pentru cei timizi, pentru cei care preferă odihna în locul muncii sau caută numai plăcerea bogățiilor și a celebrității. Cei care ne-au îndrumat pe drumul lung și anevoios către prosperitate și libertate și-au asumat riscuri, au fost întreprinzătorii, făuritorii de lucruri – unii fiind lăudați pentru acestea, dar cei mai mulți fiind bărbații și femeile a căror trudă a trecut neobservată. Pentru noi și-au luat în spate puținele posesiuni pământești și au brăzdat oceanele în căutarea unei vieți noi.

De atunci îi urmăresc cu atenție aparițiile și discursurile, iar când am aflat că soția sa, Michelle, va publica o carte de memorii am știut clar că o voi citi și am numărat zilele până la apariție. Aveam așteptări mari de la această carte și nu m-a dezamăgit deloc, dimpotrivă, este mai bună decât mă așteptam. Mi-a plăcut totul, de la tehnica de scris și până la amintirile descrise în carte și detaliile despre viața la Casa Albă. Cel mai mult m-am bucurat să aflu că Barack este mare iubitor de cărți. În momentul acela am exclamat: „De asta îmi place mie de el!”.

Barack este singura persoană pe care o știu și care are acest gen de convingere: să creadă că o carte putea rezolva orice problemă.

Cartea spune povestea vieții lui Michelle Obama și bineințeles, cea a iubirii dintre ea și Barack și cursa pentru Casa Albă, care va rămâne în istorie. Michelle și-a petrecut copilăria în orașul Chicago, împărțind aceeași cameră cu fratele ei, Craig, în apartamentul de la etaj al familiei, jucându-se de-a prinselea prin parc și învățând de la părinții săi, Fraser și Marian Robinson, să spună întotdeauna și fără teamă ceea ce gândește. Viața a purtat-o din sălile de curs ale Universității Princeton, unde a descoperit cum e să fii singura femeie de culoare dintr-o încăpere, până în biroul elegant unde a lucrat ca avocat corporatist – și unde, într-o dimineață de vară, și-a făcut apariția un student la drept, pe nume Barack Obama.

În această carte, pentru prima dată, Michele Obama descrie primii ani ai căsniciei sale, când încerca să găsească echilibrul între carieră și ascensiunea rapidă în politică a soțului ei. Ne dezvăluie detalii intime din discuțiile pe care le-au purtat înainte de candidatura lui Barack Obama la președinție și impresii despre rolul pe care ea l-a jucat în campania lui electorală, ca o figură populară, dar și foarte des criticată.

Cartea are un stil narativ grațios, presărat cu umor și o sinceritate neobișnuită, iar Michelle Obama ne oferă o poveste vie din culisele vieții ei, relatând secvențe neștiute despre lansarea istorică a familiei ei pe scena internațională, precum și din viața lor ca familie prezidențială, de-a lungul celor opt ani petrecuți la Casa Albă.

Mi-au plăcut cel mai mult micile detalii despre viața lor de familie. Felul în care povestește desre seara în care au aflat că Obama a fost ales președinte mi-a încălzit inima.

„Tati”, a spus ea, cu un ton neliniștit. „Nu e nimeni pe stradă. Nu cred că vine cineva la sărbătoarea ta.” Barack și cu mine ne-am uitat unul la celălalt și am început să râdem. Abia atunci ne-am dat seama că mașinile noastre erau singurele de pe șosea. Barack era de-acum preedintele ales. Serviciul Secret golise drumul.

Acum eram FLOTUS – First lady of the United States, iar Barack era POTUS – President of the United States. Era momentul să sărbătorim. În seara aceea, Barack și cu mine ne-am dus la Neighborhood Ball, primul bal inaugural la care publicul a avut vreodată acces, unde Beyonce – Beyoce în carne și oase – a cântat o versiune uluitoare a clasicului R&B – At Last, pe care îl alesesem pentru „primul dans”.

Fragmente

Acum cred că aceasta este una dintre cele mai inutile întrebări pe care adulții le pot pune copiilor – Ce vrei să te faci când o să crești mare? De parcă creșterea ar fi un proces finit. De parcă, la un moment dat, devii ceva iar acela este sfârșitul.

Nu vorbea niciodată despre lucruri materiale, cum ar fi cumpărarea unei case sau a unei mașini sau chiar a unor pantofi. Banii lui erau cheltuiți, în general, pe cărți, care pentru el erau obiecte sacre, furnizându-i hrană pentru minte. Citea în fiecare zi, până noaptea târziu, deseori multă vreme după ce adormeam eu, cărți de istorie, biografii dar și Toni Morrison.

„Ne așezăm în lume așa cum e sau muncim pentru o lume așa cum ar trebui să fie?” Era o frază împtumutată dintr-o carte pe care o citise când începuse să ucreze ca organizator și avea să rămână cu mine ani de zile. Era foarte aproape de ceea ce ajunsesem să înțeleg că îl motiva pe Barack: „Lumea așa cum ar trebui să fie”.

Stăteam la poalele unui munte, conștientă că trebuia să-l urc pentru a câștiga bunăvoința oamenilor. Încrederea trebuie uneori trezită în tine însuți. Îmi repetasem de multe ori în viață cuvintele acelea, în momentele de grele încercări. „Sunt destul de bună? Da, sunt.”

Oamenii mă întreabă mereu cum este să trăiești la Casa Albă. Uneori le răspund că seamănă cu ceea ce îmi imaginam eu că ar fi să locuiești într-un hotel de lux, doar că hotelul de lux nu are alți oaspeți – e un loc doar pentru tine și familia ta.

Tocmai am început și autobiorafia lui Barack Obama, recent lansată la Litera, despre care am postat pe scurt pe Instagram, dar voi reveni cu impresii aici.

Mă puteți urmări și pe Instagram, unde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură.