Despre Sofia Nădejde nu știam absolut nimic înainte de a citi „Robia banului” – m-am aruncat direct în lectură și a fost o surpriză mai mult decât plăcută să o descopăr. Lectura romanului îți oferă atât lecții financiare prețioase, iar pe lângă asta, este și o necesară și frumoasă meditație despre rolul banilor în viața noastră. Este un roman care te inspiră, te motivează și te face să fii mai chibzuit cu banii. Căutând informații despre ea, am aflat că a fost prima femeie care a condus o revistă literară, prima care a prezidat un congres al unui partid politic şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române. Este cea care l-a „certat” pe Titu Maiorescu, susținând că femeile nu sunt cu nimic mai puțin inteligente decât bărbații, chiar dacă „au creierele mai mici”, după cum declara sus și tare acesta.
Sofia (1856 – 1946) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică română. În 1874, s-a căsătorit cu Ioan Nădejde, cu care a avut șase copii. Alături de soțul său a desfășurat o intensă activitate publicistică de orientare marxistă, apărând drepturile femeilor, ale muncitorilor și ale celor defavorizați, într-o perioadă de radicale schimbări politice și sociale la nivelul întregii lumi. Opera sa literară și publicistică a fost redescoperită recent de cercetătorii și scriitorii mai tineri, care au început să-i studieze scrierile și să se ocupe de reeditarea acestora. Începând din 2018, în fiecare an se decernează Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei. Printre scrierile sale se numără: Chestiunea femeilor, Femeia română, I, nr. 11 (1879); O iubire la țară, dramă (1881); Din chinurile vieții, nuvele (1895); Patimi, roman (1903); Robia banului, roman (1906); Părinți și copii, roman (1907).
Acțiunea romanului Robia banului se desfășoară în a doua parte a secolului al XIX-lea. Hristea Pandele, fiul unui imigrant sărac, hotărăște că singurul scop al vieții lui este să ajungă bogat și respectat. Timp de zeci de ani, acesta își urmărește cu încăpățânare țelul, fără să țină seama de dramele ce se petrec în jur. Devenit unul dintre cei mai importanți bancheri ai României, descoperă însă că bogăția nu o poate ține aproape pe singura persoană pe care a iubit-o vreodată.
Mi-a plăcut mult romanul, m-a prins de la primele pagini și l-am citit într-o seară. Am empatizat cu personajul principal, Hristea, care, deși e portretizat de către autoare drept un om lipsit de scrupule ce caută doar să se îmbogățească, m-a făcut să înțeleg durerea lui, locul de unde vine, sărăcia care l-a îndemnat să fie așa și să caute banii cu orice preț.
Cine nu s-a născut sărac și n-a gustat umilința sărăciei nu poate pricepe câtă mândrie dă averea și cât de puternic te simți, știindu-te stăpân pe milioane! Averea îți dă o voluptate nesecată, ea nu-ți istovește vlaga, ci ți-o crește.
Mi-au plăcut „sfaturile” lui financiare, presărate pe parcursul cărții, care sunt aplicabile și acum, la mai bine de 100 de ani de la publicarea cărții. Legat de felul în care este portretizat în roman, un punct slab mi s-a părut tocmai această atitudine moralizatoare a autoarei, care vrea să arate cititorului clar ce e bine și ce e rău și să dea o lecție eroului. Tema (și lecția centrală) a cărții este faptul că „banii nu aduc fericirea”. În primul rând că eu nu cred asta, consider că acest clișeu este cel puțin pueril, având în vedere că fără bani nu ai casă, nu ai masă, ești privat de o mulțime de lucruri care îți fac viața mai plăcută și mai comodă. Lăsând la o parte părerea mea, prefer naratorii neutri, care te lasă pe tine să judeci și să înțelegi personajul. Iar atitudinea subiectivă a autoarei față de personajul principal, care îl privește de sus și îl condamnă pentru obsesia lui pentru bani, mi s-a părut greșită. Totuși, apreciez faptul că a zugrăvit bine personajul, dacă nu ții cont de tonul moralizator. I-a spus povestea, înțelegem de unde a plecat, prin ce greutăți a trecut, de ce sunt importanți banii pentru el și de face atâtea sacrificii de-a lungul poveștii pentru a obține averea mult visată. Altfel, e un roman chiar bun, mi-a plăcut mult tema, frământările personajului principal, detaliile despre România de acum 100 de ani. Lectura romanului îți oferă atât lecții financiare prețioase, iar pe lângă asta, este și o necesară și frumoasă meditație despre rolul banilor în viața noastră. Este un roman care te inspiră, te motivează și te face să fii mai chibzuit cu banii. Recomand 100%.
💰Lecții financiare prețioase din romanul Robia banului

💰 Economisește!
Un ban economisit azi se-nzecește în câțiva ani. Economisește de voie bună ca să ai la nevoie grea. Cine cumpără ce nu-i trebuie vinde ce-i trebuie.
💰 Fă-ți un buget și ține-te de el!
Dacă fiecare ar ține socoteala de venit și cheltuieli, n-am avea atâția faliți, nici atâția bogați caliciți. Cum te-nchini seara și dimineața, așa trebuie să-ți socotești veniturile și mai ales cheltuielile. (…) Vai de necumpătatul care cheltuiește mai mult decât are!
💰 Nu cheltui mai mult decât este necesar și nu mări cheltuielile odată ce se măresc veniturile!
Dușmanii averii nu sunt hoții, ci cheltuiala; de aceea ochii trebuie să fie întotdeauna ațintiți și de pază asupra ei. Oricât de mult ai avea, totdeauna se poate cheltui mai mult, dacă nu iei seama. Cheltuielile sunt drum alunecos, trebuie cange de oțel, să te ții să nu cazi.
Omul poate trăi și cu un leu, și cu 10 și cu 100 pe zi.
💰 Pentru a ajunge la un echilibru financiar, ai nevoie de voință și disciplină!
Ca să însemni ceva în viață, n-ajunge inteligența, trebuie voință, ambiție și stăruință de-a ajunge acolo unde, prin inteligența ta, merită să fii.
Robia banului este publicată la editura Publisol, care readuce în atenția cititorilor contemporani scriitori români din secolul 20, prin colecția Biblioteca Secolului 20. Colecția a debutat în luna decembrie 2021 cu cartea Sofiei Nădejde (romanul Patimi), a continuat, în luna ianuarie 2022, cu romanele Robia banului, de Sofia Nădejde, Am ucis pe Dumnezeu, de Carol Ardeleanu, și în luna februarie continuă cu romanul Ion Sântu, scris de Ion Marin Sadoveanu. Cărțile din colecția Biblioteca secolului 20 sunt disponibile pe publisol.ro, în librării și magazine și librării on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).
Mă puteți urmări și pe Instagram, unde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură. Iar dacă ți-a plăcut acest articol, dă un share pe Facebook sau Instagram. 














… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 28162 more Information on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
[…] https://luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ – mi-a plăcut mult cum s-a împletit literatura cu educația financiară. Îmi place mult scriitura Sofiei Nădejde, una dinte primele feministe din țara noastră, așa că Luisa m-a făcut să-mi doresc mult mai mult să ajung la Robia Banului. […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 27784 more Information on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 80858 more Information on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 38915 additional Info to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 9826 more Information to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 98531 additional Information on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ […]