CărțiInspirație

Cei opt munți, o poveste încântătoare despre prietenie și relația natura

Cei opt munți, carte ecranizată recent, spune o poveste înduioșătoare despre prietenie și relația omului cu natura. Este o poveste care m-a emoționat profund, pentru că iubesc muntele și îmi place să spun că un traseu pe munte, când strângi din dinți și urci anevoios, hotărât să cucerești vârful oricât de greu ți-ar fi, se aseamănă mult cu viața. La fel ca în viață, dacă vrei să îți atingi scopul, când urci pe munte sunt câteva reguli de urmat: să prinzi un ritm și să-l menții fără să te oprești iar la răspântii, să alegi mereu drumul care urcă.

Dacă v-a plăcut „Prietena mea genială”, această poveste este pentru voi. Autorul, Paolo Cognetti este tot italian, iar tema centrală este la fel, prietenia, doar că aici protagoniștii sunt doi băieți. Romanul urmărește prietenia și dezvoltarea celor 2 din copilărie până la maturitate, la fel ca tetralogia lui Ferrante. Spre deosebire însă de Ferrante, care explorează, pe lângă prietenie, relația pe care protagonistele o au cu orașul natal, Napoli, Cognetti aduce în discuție relația celor doi cu natura, cu muntele. La nivel particular, este despre relația celor doi băieți/bărbați cu muntele care îi unește, însă la nivel global este despre relația omului cu natura, dezrăcinarea lui, pierderea contactului cu pământul și viața modernă trăită între betoane. Filmul recent apărut și la noi, care este distribuit de Independeța Film și rulează în cinematografele Cinema City, rămâne fidel cărții și transpune în imagini spectaculoase pasajele și descrierile poetice ale muntelui. Vă recomand atât cartea, cât și filmul, ambele sunt o adevărată încântare pentru suflet.

📚Poveste 

Cei opt munți spune o poveste emoționantă despre prietenia dintre doi copii ce devin bărbați, în timp ce încearcă să șteargă urmele pe care părinții le-au lăsat asupra vieților lor. Sunt Pietro și Bruno. Unul aparține orașului, celălalt este ultimul copil dintr-un sat de munte. De-a lungul anilor, viața îi va duce ba departe, ba aproape unul de celălalt, dar nu va distruge prietenia lor, rămânând uniți de pasiunea pentru munți.

Pietro e un băieţel de la oraş, solitar şi cam morocănos. Mama munceşte într-un centru de consultanţă familială de la periferie şi talentul ei este să le poarte de grijă celorlalţi. Tatăl este chimist, un bărbat irascibil şi fascinant, care se întoarce acasă în fiecare seară de la serviciu plin de furie. Pe părinţii lui Pietro îi uneşte o pasiune comună: muntele. Cînd descoperă sătucul Grana, la poalele masivului Monte Rosa, simt că au găsit locul potrivit: Pietro va petrece toate verile în locul acela „închis în sus de creste gris-fer şi în jos de o stîncă abruptă care împiedică accesul”, dar traversat de un torent care îl ademeneşte din prima clipă. Şi acolo, aşteptîndu-l, se află Bruno, cu părul lui blond cînepiu şi gîtul ars de soare: de aceeaşi vîrstă cu el, dar, în loc să fie în vacanţă, duce vacile la păscut. Încep astfel veri de explorări şi descoperiri, printre casele abandonate, moară şi cărările mai aspre. Sînt şi anii în care Pietro începe să facă drumeţii cu tatăl lui. Pentru că muntele înseamnă cunoaştere, un adevărat mod de a respira, şi va fi legatul lui testamentar cel mai autentic. O moştenire care, după mulţi ani, îl va reapropia de Bruno.

Mi-a plăcut foarte mult felul poetic în care autorul descrie muntele și analogiile pe care le face. Pe parcursul cărții descrie excursii pe munte incluzând detalii fascinante despre ghețari, plante, copaci, trasee pe munte, determinarea de a cuceri un „vârf”. Multe dintre aceste pasaje evocă atât de puternic dorința de a ajunge în vârful muntelui încât ajung să aibă un ton încurajator. Eu iubesc muntele, poate de aceea mi-a plăcut atât de mult această carte…Îmi place să spun că un traseu pe munte și dorința nestrămutată de a cuceri vârful se aseamănă cu viața. 🙂 Și multe dintre pasajele din carte îmi confirmă această idee, spre exemplu acesta:

Pe cărare, tata mă lăsa să merg în față. (…) Aveam câteva reguli clare de urmat: unu, să prinzi un ritm și să-l menții fără să te oprești; doi, să nu vorbești; trei, la răspântii, să alegi mereu drumul care urcă.

Deși am fi tentați să spunem că tema centrală a cărții este prietenia dintre cei doi protagoniști, evocată de către Pietro, băiatul de la oraș, cred că și tema relației omului cu natura este de o importanță majoră. Autorul aduce în discuție efectele pe care le are asupra psihicului uman traiul printre betoane, în orașe, atmosfera apăsătoare și gri din marile aglomerări urbane. Fără a pleda neapărat pentru o întoarcere în sânul naturii, autorul ne arată importanța pe care o are în viața noastră și conexiunea sufletească pe care o avem cu natura, din moși strămoși. Este o carte extraordinar de emoționantă, profundă, care evocă cu sensibilitate frumusețea lumii înconjurătoare și legătura dintre oameni și mediul în care trăiesc.

Fragmente

Poate e adevărat, cum susținea mama, că fiecare dintre noi are o altitudine preferată la munte, un peisaj care-i seamănă și unde se simte bine. A ei era fără îndoială pădurea de la o mie cinci sute de metri, cea de brazi și zade, la umbra cărora cresc afinul, ienupărul și rododendronul și se ascund căprioarele. Pe mine mă atrăgea mai tare muntele care vine după: pajiște alpină, torenți, turbării, plante de mare altitudine, animale la păscut. Și mai sus vegetația dispare, zăpada acoperă totul până la începutul verii și culoarea predominantă e cenușiul stâncii, cu dungi de cuarț și vârstat de galbenul lichenilor. Acolo începe lumea tatălui meu.

Ghețarul, înainte să îl fascineze pe alpinistul din tata, îl fascina pe omul de știință din el. Îi amintea de studiile lui de fizică și chimie, mitologia pe baza căreia se formase. Ghețarul, ne-a zis mie și lui Bruno pe cărare, e memoria iernilor trecute de care muntele are grijă pentru noi. Peste o anumită înălțime îi păstrează amintirea și, dacă vrem să aflăm ceva despre o iarnă îndepărtată, acolo sus trebuie să mergem.

De la părinții mei moștenisem ideea că, într-un anumit moment al tinereții, trebuie să-ți iei adio de la locul în care te-ai născut și crescut și să mergi să te maturizezi în altă parte.

Himalaya seamănă puțin cu munții noștri? Nu, am răspuns, deloc. Știi monumentele acelea enorme prăbușite, ca la Roma, la Atena? Templele alea antice din care rămân doar câteva coloane și niște pietre pe jos, care odinioară erau zidurile. Vezi tu, Himalaya e ca templul originar. Ca și cum l-ai putea vedea întreg, după ce toată viața ai văzut numai ruine.

🎥Filmul

Cei opt munți/ Le otto montagne, de Felix Van Groeningen și Charlotte Vandermeersch, filmul care a impresionat și câștigat la Cannes 2022 Premiul Juriului, a ajuns în cinematografele din România din 24 martie, distribuit de Independența Film. Filmat în mare parte în seducătoarele peisaje montane din Valle d’Aosta (Italia) și acoperind aproximativ patru decenii de prietenie între doi tineri ce devin adulți, Cei opt munți este o adaptare după cartea cu același titlu scrisă de Paolo Cognetti, câștigător al Premiului Strega, tradusă și publicată de Polirom.

Cu Alessandro Borghi (Suburra) și Luca Marinelli (Martin Eden) în rolurile principale, Cei opt munți a fost descris de publicația americană Variety „o poveste emoționantă, întinsă, epică și intimă despre prietenia la înălțime”, în timp ce publicația britanică The Guardian, care cataloghează filmul drept „bogat, frumos și inexplicabil de trist” spune că este „o meditație asupra capacității noastre de a iubi”.

Despre cum a decurs lucrul la Cei opt munți alături de Felix van Groeningen, Charlotte Vandermeersch spune: „Suntem prieteni, iubiți, parteneri și părinți; avem un fiu împreună. Lucrul împreună la acest film ne-a permis să explorăm procesele prin care au trecut protagoniștii noștri, maturizarea, găsirea și pierderea prieteniei, tăierea legăturilor cu familia, reconectarea, iertarea, acceptarea alegerilor celuilalt, înfruntarea morții sau predarea în fața naturii și vieții. Am vrut să facem un film epic, povestit în gesturi minuscule. O odă a fragilității și puterii fiecărei ființe vii, fie că este o ființă umană, un animal, o plantă sau un munte.”

Vă recomand atât cartea, cât și filmul – sunt o adevărată încântare pentru suflet.

Mă puteți urmări și pe Instagram, unde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură, artă și cultură. Iar dacă ți-a plăcut acest articol, dă un share pe Facebook sau Instagram. 🙂

Comentarii Facebook

You may also like

Comments are closed.

More in:Cărți

Next Article:

0 %