Cărți

Arta conversației a ajuns la final… omagiu Ileana Vulpescu

Scriu acest articol ca un omagiu adus marii scriitoare Ileana Vulpescu, care timp de decenii a luminat viața cititorilor cu scriitura sa, iar acum, din păcate, a plecat dintre noi la vârsta de 88 de ani. Însă pentru mine va trăi pentru eternitate, datorită cărților sale. Puțini autori români contemporani au scris cu așa forță, au influențat o generație și au avut o putere creatoare atât de mare.

Autoarea este o reprezentantă de seamă a literaturii române din perioada postbelică, cunoscută mai ales datorită cărții „Arta conversației”, publicată în 1980, pentru care a primit premiul “Cântarea României”. Romanul a fost transpus pentru teatru, fiind jucată pe cele mai importante scene din România, cu un scenariu semnat de autoare și George Bănică.

Ileana Vulpescu  s-a născut pe 21 mai, 1932,  la Bratovoești, județul Dolj. A fost filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră și traducătoare. Autoarea a fost absolventă a Facultății de Litere de la Universitatea București, apoi a urmat o carieră în traduceri în cadrul Academiei Române. Drumul spre literatură i s-a deschis în anul 1966, atunci când și-a publicat prima povestire în revista „Familia”. De-a lungul anilor a publicat numeroase traduceri, volume, dar și articole în publicații cunoscute din țara noastră, cum ar fi „România literară”, „Vatra” sau „Flacăra”.

A fost căsătorită peste șase decenii cu renumitul scriitor Romulus Vulpescu, decedat în 2012, la vârsta de 79 de ani. Dealtfel, chiar am o ediție princeps a cărții, cu  fonturi superbe, gotice, editată de către soțul scriitoarei.

Arta conversației, ediție princeps, editată de Romulus Vulpescu

Ileana si Romulus Vulpescu

Ea a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975), a scris proză şi teatru şi a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă.

La 18 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler în semn de „înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală”.

Vreau să închei cu o scurtă descriere a cărții Arta conversației, care rămâne preferata mea, deși am citit tot ce a scris. Aceasta este una dintre cărțile mele preferate, încă din adolescență.

Dacă ați văzut seria de filme Before Sunrise, este o carte în stilul acela, construită, în mare, în jurul unor dialoguri sclipitoare și profunde despre viață, iubire, societate și așa mai departe. Ileana Vulpescu analizează lumea în care trăim prin filtrul psihologiei, al filosofiei, artei și literaturii. Este o carte inteligent scrisă, cu observații sclipitoare și utile despre lume. Multe dintre aceste observații și concluzii sunt prezentate în carte ca fiind sfaturi de la mama Sânzianei, protagonista romanului.

Mi-a plăcut mult o replică din roman: „Când ni se întunecă sufletul trebuie să îi aprindem o lumină. Când te simți lovit, apăsat de viață trebuie să-ți îndrepți ochii spre zona solară a speciei, să asculți muzică, să citești o carte, să te uiți la un tablou.” Și cred că această carte chiar poate lumina viața cititorului, iar asta o puteți descoperi citind fragmentele care urmează.

5 lecții desprinse din Arta conversației

Faci o mare greșeală. Dai mălaiul din mână pe vrabia de pe gard. Dragostea vine și trece. Căsătoria e o instituție, iar lumea e nesfârșită, posibilități de combinări, câte clipe are viața. Sânziana, pe lângă alte calități, are una care astăzi ți se poate părea fără importanță, dar pe care s-ar putea s-o regreți: are o mare capacitate de-a tolera defectele. Și încă o calitate, cea mai mare, cea mai profundă: e un om al datoriei, nu pune niciodată plăcerea înaintea datoriei.

Dragostea, cea fierbinte, de la început, nu ține cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e o stare excepțională. Iar stările excepționale nu pot ține.

Un lucru însă a reușit să facă mama din mine și să fac și eu din mine: un om care are o mentalitate de om de cultură. Respect pe cel care o creeează, respect pe cel care o răspândește, respect pe cel care-o respectă.

Mama, care nu plângea niciodată, mă învățase că nu-i frumos să-ți arăți rănile în fața nimănui, ci să ți le oblojești când ești singur, și chiar cicatricile să le ascunzi de ochii lumii.

O admiram pe mama pentru atitudinea pe care reușea să și-o impună, o carcasă de oțel care ținea drept niște oase frânte.

 

Comentarii Facebook

You may also like

Comments are closed.

More in:Cărți