Cărți

3 thrillers foarte bune: 2 cărți și un serial

Îmi plac thrillerele foarte mult, îmi dau adrenalină și îmi pun mintea la contribuție cu poveștile lor încâlcite și inteligente, însă nu este ușor să găsești filme și cărți de acest gen foarte bune. Multe dintre ele sunt predictibile, iar jocul actoricesc lasă de multe ori de dorit, accentul fiind pus pe evenimente șocante și…cam atât. De aceea mă bucur când descopăr unele ce reușesc să mă țină cu sufletul la gură până în ultimul minut. Recent am citit 2 romane thriller foarte bune, și am urmărit un serial genial. Serialul este poate o recomandare mai puțin obișnuită, pentru că este vorba de unul taiwanez – l-am descoperit pe Netflix și am rămas impresionată de felul în care a fost realizat. În acest articol vă povestesc despre cărți și serial, dar și despre concluziile pe care le-am tras după lectură și vizionare. Sper să vă placă recomandările și să vă îmbogățească lista „de citit” și „de urmărit”.

📚 Femicid, de Pascal Engman 

Femicid este un roman polițist pe care l-am citit într-o singură seară, pentru că nu l-am putut lăsa din mână. Emelie, o tânără de 25 de ani, e găsită ucisă în apartamentul ei din partea de nord a Stockholmului. Cea care investighează cazul este detectiva Vanessa Frank, iar la început, cazul pare limpede ca lumina zilei. Totuși, e ceva la suspectul principal care îi creează Vanessei impresia că a ratat un amănunt extrem de important. Între timp, în oraș se impune tot mai mult insidioasa rețea de „inceli”, celibatari involuntari, care vor să pedepsească femeile și care trăiesc în cele mai întunecate colțuri al internetului, uniți de misoginia lor violentă. Vanessa începe să aibă suspiciuni legate de caz, bănuind că uciderea lui Emelie are legătură cu această rețea subterană. Dovezile nu sunt clare, iar anchetatorii și victimele deopotrivă se lasă orbiți de prejudecăți.

Mi-a plăcut mult ritmul alert al romanului, dar și faptul că, deși „atinge” subiectul „feminism”, nu cade în clișee. Tema feminismului se întrepătrunde natural cu mersul firesc al acțiunii și personajele credibile, părând că iese la iveală treptat, nu că ar fi ceva forțat de către autor, pentru a aborda un subiect în „trending”. De asemenea, având în vedere că vorbim de un autor bărbat, mi s-a părut că a tratat tema feminismului cu sensibilitate, în cunoștință de cauză și că a reușit să disece destul de bine psihologia feminină.

Pascal Engman este un scriitor și jurnalist suedez, care a devenit cel mai bine vândut scriitor de proză mystery & thriller al generației sale. Camilla Läckberg, David Lagercrantz și Academia Suedeză a Scriitorilor de Suspans l-au numit „o stea în ascensiune” a literaturii de gen. Înainte de a scrie romane, Engman a fost jurnalist la ziarul suedez de seară „Expressen”, fiind unul dintre cei mai de seamă reporteri din redacție.

Cărțile din seria Vanessa Frank, din care face parte și romanul Femicid, s-au vândut în peste douăzeci de țări și au fost traduse în numeroase limbi, precum engleză, spaniolă, italiană, germană sau poloneză. În cadrul seriei, Engman explorează periferiile extreme ale societății suedeze, ca de exemplu naționaliștii de extremă dreapta, așa-numiții „celibatari involuntari” (incels), sau islamiștii. Clasa socială și identitatea sunt teme recurente în cărțile sale.

Un detaliu interesant pe care l-am descoperit citind despre el, este faptul că locuiește la Stockholm, dar în primele trei luni ale fiecărui an călătorește în Chile, unde scrie la următoarea sa carte.

Lacul era mai mic decât și-l aducea aminte Eva. De multe ori se întâmpla așa. Lucruri care păreau impresionante și nemărginite pentru un copil deveneau mici și banale la maturitate.

Femicid, Pascal Engman

💡O lecție importantă din această carte

Să acordăm mai multă atenție persoanelor ignorate, de la marginea societății. În primul rând din empatie, apoi pentru că, fără ajutor, persoanele acestea ajung să facă rău oamenilor din jur. Îmi place mult faptul că această carte nu demonizează cu totul personajele negative, ci încearcă să le umanizeze, să arate contextul care le-a adus să facă lucruri abominabile. Fatul că au trăit izolați, că nu au primit iubire, că au fost ridiculizați, că nu au oameni în preajmă care să le aducă o rază de lumină în universul lor întunecat. Toate acestea își pun amprenta asupra psihicului lor, îi înrăiesc și îi dezumanizează. Eu de multe ori mă gâdesc că și personajele negative, atât cele din viața reală cât și cele ficționale, chiar au motive întemeiate care le-au adus în punctul în care sunt. Și că sunt, într-o anumită măsură, și ele victimele societății. Cred că poate, dacă ar fi primit un dram de înțelegere și ajutor din partea celor din jur, nu ar fi ajuns unde sunt. Iar cartea aceasta face o treabă foarte bună în a arăta motivele care îi aduc pe unii oameni la disperare și îi împing să facă lucruri regretabile.

📚 Rășină, de Ane Riel

Deși Rășină este încadrat la „romane polițiste”, mi s-a părut mai degrabă un roman de atmosferă… într-un fel mi-a adus aminte de literatura polițistă britanică. Acțiunea nu este foarte dinamică, ci te învăluie gradual într-o atmosferă care are un start destul de luminos, pentru ca mai apoi să se închidă într-un negru de smoală. Foarte bine construită, iar personajele și călătoria, degradarea lor, sunt credibile, par că vin de la sine. Cu toate că acțiunile personajelor sunt destul de șocante la un anumit punct, totul se petrece subtil, cu schimbări mici, dar constante, astfel încât atunci când ajungi cu adevărat la lucruri ieșite din comun, nu te șochează, totul fiind construit de așa natură încât ești pregătit treptat pentru ceea ce urmează.

Liv petrece mult timp în atelierul tatălui ei. Îi place natura și, din când în când, noaptea, se joacă de-a împrumutul cu locuitorii din orașul învecinat ca să asigure cele trebuincioase familiei. Numai că există o problemă. Liv a murit când avea șase ani. Cel puțin, asta cred autoritățile. Tatăl ei știe că el e singura persoană pe lumea asta care o poate ocroti, așa că într-o seară trimite o barcă pe apă și o privește cum se sfărâmă de stânci, apoi străbate lungul drum spre oraș ca să anunțe că singurul lui copil a dispărut. Așa, Liv nu va trebui să meargă vreodată la școală, nu va trebui să-și părăsească niciodată părinții. Așa, va fi în siguranță pentru totdeauna. Însă iubirea lui Jens Horder pentru fiica lui se transformă în obsesie bolnavă, ajungând să mistuie orice urmă de umanitate în calea ei.

💡O lecție importantă din această carte

Este o poveste emoționantă și plină de suspans despre ce se poate întâmpla când iubești prea mult pe cineva, când dorința de a-l ocroti devine exact lucrul care-i face răul cel mai mare. Dar este și despre degradare umană și delăsare, pe care dacă nu le observi de la început și le lași să crească în intensitate, ajung să te înghită cu totul, să devii de nerecunoscut și, mai ales, să faci lucruri pe care le-ai fi crezut inumane. Ajungi să nu te mai recunoști și să fii cu totul alt om, prin schimbări mici, graduale, care la început nu par dramatice, dar care pe termen lung se adună, ducând la rezultate dezastruase pentru viața ta. Este o lecție importantă despre cum obiceiurile mici dar dăunătoare, delăsarea, lenea, dezordinea în casă,  în minte sau în viață, pot avea consecințe dezastruase pentru tine sau cei din jur. De aceea, este bine să le înlături de la bun început, pentru a nu aluneca pe o pantă de unde cu greu mai poți urca înapoi.

Ane Riel este o scriitoare daneză premiată, care a studiat istoria artei la Universitatea Aarhus și a dezvoltat, în paralel, o pasiune pentru jazz. În 1996 s-a mutat la Copenhaga ca să urmeze cursuri de ilustrație la Școala de Arte. Interesant este că a scris mai multe cărți pentru copii, ca apoi ajungând să publice cărți atât de întunecate.

Primul ei roman, Măcelarul din Liseleje, a apărut în 2013 și a fost răsplătit cu premiul pentru debut al Academiei Daneze de Literatură Polițistă. Al doilea ei roman, Harpiks (Rășină), a primit cele mai importante patru premii scandinave pentru mystery & thriller: The Glass Key, The Golden Bullet, Premiul Harald Mogensen și premiul Academiei Suedeze a Scriitorilor de Literatură Polițistă pentru cel mai bun roman.

🎬The Victims’ Game

The Victims’ Game este un serial cu crime și investigații, de origine taiwaneză, care mi-a plăcut mult și mai ales mi-a dat de gândit. Este recunoscut faptul că asiaticii sunt foarte buni în zona asta de filme sau seriale cu suspans, sau chiar horror. Iar serialul acesta nu face excepție – este construit foarte bine, abia spre final îți dai seama de anumite lucruri, reușește foarte bine să țeasă o poveste plină de suspans și de răsturnări de situație neașteptate. În plus, reușește să transpună foarte bine emoțiile și trăirile personajelor, astfel încât ajungi să înțelegi și să empatizezi chiar și cu personajele negative.

Serialul îl are în prim plan pe Fang Yi-jen (interpretat de Joseph Chang), un detectiv criminalist care suferă de sindromul Asperger’s. Deși foarte competent, din cauza afecțiunii sale nu știe cum să citească emoțiile celor din jur sau cum să interacționeze cu ei. Într-o zi, acesta ajunge să lucreze la un caz de crimă și analizând dovezile, descoperă cu stupoare amprenta fiicei sale de care se înstrăinase de ani de zile. Această descoperire îi întoarce viața cu susul în jos, iar Fang începe o cursă contra cronometru pentru a descoperi care e legătura fiicei sale cu acea crimă și cu altele care urmează.

În paralel, cunoaștem și o reporteră tenace care acoperă subiectul crimelor în serie, Hsu Hai-yin (Tiffany Ann Hsu). Investigațiile sale o conduc la Fang, cei doi ajungând să dezvolte un parteneriat, iar pe parcurs, o prietenie frumoasă care îl ajută pe Fang să interacționeze mai bine cu lumea din jur. Pe parcurs, Hsu și Fang un lung șir de crime și povești întunecate, care îi aduc tot mai aproape de adevăr și de fiica înstrăinată a detectivului.

💡O lecție importantă din acest serial

Serialul aduce în prim plan multe povești dureroase și oameni care trăiesc în condiții precare, fiind exploatați de corporații sau de către alți oameni influenți. Cred că prima lecție pe care o desprinzi din această serie este lecția empatiei – e foarte ușor să judeci un om din afară, decretând că nu are bani sau că trăiește în sărăcie pentru că e leneș sau nu este destul de inteligent. Însă descoperind poveștile lor, îți dai seama că viața grea a unor oameni chiar își are rădăcinile în circumstanțe exterioare lor, în nedreptăți, în lipsa unei educații sau în lipsa unui mediu armonios din copilărie. Cu alte cuvinte, în lipsa șansei de a avea un start bun în viață.

O a doua lecție importantă din acest serial este faptul că niciodată nu este prea târziu să o apuci pe calea cea bună, să îți refaci viața sau să îți repari relațiile cu cei din jur. Uneori ai nevoie doar de o persoană binevoitoare care să îți întindă o mână de ajutor și să te tragă spre lumină. Și de aceea e bine să încerci ca în viața de zi cu zi, pe cât posibil, să fii tu acea persoană binevoitoare în viața cuiva care are atât de mare nevoie. 🙂

Mă puteți urmări și pe Instagram, unde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură.

 

Comentarii Facebook

You may also like

Comments are closed.

More in:Cărți