Cărți

10 cărți de pus sub brad recomandate de Ana Dragomir, autoarea cărților „În căutarea inspirației”, „Praf de zâne” și „Copacul”

La doar 14 ani Ana Dragomir a publicat deja trei cărți. A debutat în anul 2019, cu În căutarea inspirației, o poveste emoționantă și antrenantă despre puterea imaginației și despre călătoriile care ne aduc prieteni pe viață, iau la un an distanță a lansat Praf de zâne, în care vrea să-și convingă cititorii că lumea poveștilor este la fel de importantă și pentru copii și pentru părinți. Adoră să petreacă timpul liber în natură, la țară, acela fiind și locul care a inspirat-o să scrie Copacul, cea de-a treia carte a sa, publicată ca și celelalte două de Grupul editorial Trei. Tot iubirea pentru natură și copaci a îndemnat-o să doneze o mare parte din drepturile sale de autor către Asociația Tășuleasa Social, pentru reîmpăduirea zonelor defrișate. Însă Ana nu iubește doar să scrie, ci și să citească, lectura fiind una dintre marile ei pasiuni.     

Iată 10 cărți de pus sub brad recomandate de Ana Dragomir cu care nu dai greș

  1. „Căutând-o pe Alaska”, debutul lui John Green, o poveste de dragoste și viață care te sfărâmă și te reconstruiește, te face să vezi lumea cu alți ochi, cu empatie, melancolie, bucurie și nevoia de a trăi.
  2. „Toate Acele Locuri Minunate” (sau orice carte de Jennifer Niven) o carte descrisă de autoare ca o poveste despre o fată care învață să trăiască de la un băiat care vrea să moară. Minunată.
  3. „Dune”, de Frank Herbert, o carte pe care de-abia am terminat-o și care a meritat din toate punctele de vedere. Este o clasică, o capodoperă SF despre politică, înțelepciune, religie, iubire, profeții, războaie galactice și drumul spre maturizare a lui Paul Atreides, Muad’dib. (Si noul film este extraordinar)
  4. Seria lui Maureen Johnson, Stevie Bell, o serie plină de enigme care este construită pe mai multe planuri, șocantă, care te va ține cu sufletul la gură. Este o poveste despre o detectivă adolescenta, Stevie Bell, care studiază la o Academie veche și privată în munți, unde investighează un caz despre o răpire și o crimă din trecut.
  5. Trei Coroane Întunecate”, un fantasy diabolic, plin de suspans, intrigi, relații complicate, mituri și magie. Trei Regine, surori, trebuie să se lupte între ele pentru a câștiga coroana, iar pentru asta se pot folosi de orice fel de metode.
  6. Jocurile Moștenirii”, de Jennifer Lynn Barnes este o carte enigmatică despre Avery, o fată absolut normală care moștenește o sumă gigantica de la un bătrân pe care nu îl cunoaște. Este un joc periculos de supraviețuire și relații foarte interesante între familia bătrânului, cei patru nepoți ai lui si Avery.
  7. „Mincinoșii” de E. Lockahart. Sfârșitul este fenomenal.
  8. „La Răscruce de Vânturi” de Emily Brontë. Este una dintre cele mai complexe si interesante lecturi pe care le-am citit vreodată.
  9. „Tupeu” de Jennifer Mathieu, este o adevărată revelație, o carte care, cred eu, ar trebui citită de toată lumea. Abordează atât de multe subiecte importante din societatea noastră si ne îndeamnă la o schimbare.
  10. „Gambitul Damei” de Walter Tevis. Știu că se vorbește foarte foarte mult despre serial, care este genial, dar ar trebui să vorbim și despre cartea de care a pornit totul. Eu am citit-o în doua zile, mi-a plăcut extrem de mult, Beth este un personaj unic, care îți rămâne în minte, iar povestea ei chiar merită citită.

Toate aceste cărți sunt cu adevărat minunate și recomand din tot sufletul să fie citite de cât mai mulți oameni!

Mă puteți urmări și pe Instagram, unde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură. Iar dacă ți-a plăcut acest articol, dă un share pe Facebook sau Instagram. 🙂

 

Comentarii Facebook

You may also like

32 Comments

  1. … [Trackback]

    […] Here you will find 53188 additional Info to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  2. … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Here you will find 83304 more Info on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  5. … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  6. … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  7. … [Trackback]

    […] Find More here on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  8. … [Trackback]

    […] Info to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  9. … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  10. … [Trackback]

    […] Information to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  11. … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  12. … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  13. … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  14. … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  15. … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  16. … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  17. … [Trackback]

    […] Info to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  18. … [Trackback]

    […] Find More on to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  19. … [Trackback]

    […] Here you can find 74104 more Information to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  20. … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  21. … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  22. … [Trackback]

    […] There you will find 36671 more Information to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  23. … [Trackback]

    […] There you will find 27358 additional Info on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  24. … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  25. … [Trackback]

    […] Find More here on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  26. … [Trackback]

    […] Information on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  27. … [Trackback]

    […] Find More Info here to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  28. … [Trackback]

    […] Info on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  29. … [Trackback]

    […] There you can find 95391 additional Info to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  30. … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  31. … [Trackback]

    […] Read More Information here to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

  32. … [Trackback]

    […] There you can find 87825 more Info to that Topic: luisaene.ro/10-carti-de-pus-sub-brad-recomandate-de-ana-dragomir-autoarea-cartilor-in-cautarea-inspiratiei-praf-de-zane-si-copacul/ […]

Comments are closed.

More in:Cărți