
Sunt o mare fană a cărților și serialelor thriller, iubesc adrenalina și tensiunea în care te țin un roman sau serial bun de acest gen. Dacă găsesc și ecranizările unor cărți, cu atât mai bine, pentru că îmi place să le compar. În ceea ce privește Lista condamnaților, am procedat pe dos față de cum fac de obicei, pentru că am urmărit inițial serialul de pe Amazon Prime, cu Chris Pratt în rolul principal, apoi am descoperit că este o adaptare după cartea lui Jack Carr, apărută și la noi, la Crime Scene Press. Mi-a atras atenția pentru că este o poveste despre răzbunare, iar de la Contele de Monte Cristo, care mi-a deschis apetitul pentru astfel de povești, mă atrag genul acesta de istorii cu răzbunări grandioase și personaje negative care sunt pedepsite până la final. Mi-a plăcut mult serialul astfel că am decis să citesc și cartea și bine am făcut, pentru că lectura prezintă mai nuanțat anumite evenimente și, cred eu, scoate în evidență mai bine caracterul personajului principal. Iată mai multe despre asta.
Serial – The Terminal List, Amazon Prime
Serialul The Terminal List, pe care l-am urmărit pe Amazon Prime, este un thriller militar care spune povestea locotenent-comandorului James Reece. Întreaga lui echipă a fost ucisă într-o ambuscadă, apoi soția și copilul i-au fost omorâți într-un mod crud, iar pe parcursul serialului, eroul nostru caută să se răzbune pe cei responsabili. Este un serial care te ține în suspans, cu dezvăluiri șocante spre final, însă cel mai interesant mi s-a părut felul în care este construit personajul lui James Reece. Acesta pendulează între real și imaginar, iar tu, ca spectator, nu mai știi ce să crezi, cât este real și cât este imaginația/delirul său. Genul acesta de personaje principale, în care nu știi dacă te poți încrede cu adevărat, sunt foarte interesante și te țin în suspans până la final.
Carte – Lista condamnaților, Crime Scene Press
Autorul acestui roman, Jack Carr, a fost membru în trupele U.S. Navy.
În cei douăzeci de ani de Marină, a activat ca lunetist SEAL, a condus echipe de lunetiști în Irak și Afganistan, cu gradul de subofițer, apoi a devenit instructor-comandant de pluton antrenat împotriva insurgențelor în partea de sud a Arhipelagului Filipine și a comandat operațiuni speciale în zonele din sudul Irakului aflate sub influența Iranului, în timpul perioadei tumultuoase în care efectivele Forțelor SUA au fost retrase treptat din regiune.
Cartea sa de debut a devenit bestseller New York Times și a fost adaptată într-un serial Amazon Prime Video, cu Chris Pratt în rolul principal.
Poveste: Întreaga echipă a locotenent-comandorului James Reece a fost ucisă într-o ambuscadă catastrofală. Dar când persoanele cele mai apropiate lui sunt asasinate în ziua în care el se întoarce acasă din misiune, Reece descoperă că nimic din toate acestea nu a fost un act de răzbunare din partea unui inamic străin, ci o conspirație care ajunge până la cele mai înalte niveluri ale administrației Statelor Unite.
Nemaiavând nimic pentru care să trăiască, Reece aplică lecțiile pe care le-a învățat timp de zece ani pe câmpul de bătălie ca să-și răzbune familia și echipa, pornind pe urmele dușmanilor din eșaloanele superioare fără să mai țină cont de legile luptei – sau de lege în general.
Un thriller militar pe care nu-l poți lăsa din mână, scris de un autor care cunoaște toate dedesubturile războiului modern.
Reese învățase cu mult timp în urmă că dacă ceva nu părea în regulă atunci probabil că nici nu era. O asemenea judecată îl ținuse în viață pe el și pe oamenii lui în cursul multor misiuni.
Recomand cartea, mi-a plăcut mult odiseea personajului principal și felul în care ți se oferă informații palpitante cu fiecare pagină în parte.