Aveam de ceva vreme în bibliotecă această carte, însă nu i-a venit rândul până acum – poate faptul că se apropie iarna m-a făcut să deschid „Iernile sufletului”. Și bine am făcut, pentru că este o carte de tip pansament pentru suflet. 😊 În această memorie, Katherine May își spune povestea și ne relatează cum a reușit să depășească momentele grele, învățând să le privească mai degrabă ca pe niște șanse de a se dezvolta. O atitudine sănătoasă, cred eu, însă nu reușim să avem atitudinea asta de fiecare dată când trecem printr-o „iarnă” a sufletului. Tocmai de aceea este utilă o carte de genul acesta, pentru că te poate ajuta să îți găsești în interior resorturile necesare pentru a te regenera și a continua.

Am închis cartea cu gândul la un poem care îmi place mult, al lui John Donne, „No Man is an Island”, care sugerează ideea că niciun om nu trăiește izolat, ci este conectat prin tot soiul de legături cu alți oameni, fie contemporani, fie din trecut. Tocmai de aceea apreciez cărțile, pentru că citind poveștile altora realizezi că nu ești singur, că au trecut și alte persoane, de-a lungul istoriei, prin dileme similare, iar asta te poate inspira să găsești soluții sau pur și simplu să nu te mai simți singur cu probleme tale. „Iernile sufletului” este exact genul acesta de carte, care îți arată că nu ești singur cu problemele tale.

No man is an island entire of itself; every man 
is a piece of the continent, a part of the main; 
if a clod be washed away by the sea, Europe 
is the less, as well as if a promontory were, as 
well as any manner of thy friends or of thine 
own were; any man's death diminishes me, 
because I am involved in mankind. 
And therefore never send to know for whom 
the bell tolls; it tolls for thee. 

No Man is an Island, John Donne

Mi-a plăcut mult analogia pe care o face autoarea – transformările prin care trece sufletul, în paralel cu transformările prin care trece natura iarna. Natura nu moare iarna, se retrage și revine în forță primăvara, parcă mai colorată și mai luminoasă. Transformarile incredibile prin care trece natura în timpul iernii pentru a supraviețui frigului i-au slujit autoarei drept surse de inspirație, dându-i puterea de a continua.

Folosind exemple din literatură, mitologie sau lumea naturală, Iernile sufletului adună o serie de lecții inspiratoare despre puterea eliberatoare a odihnei și a retragerii. Katherine May ne invită la acceptarea tristeții prin retragerea din lumea agitată, la descoperirea bucuriei care există în frumusețea trecătoare a iernii, la  înțelegerea vieții ca un fenomen ciclic, nu ca o linie continuă. Iar minunatul ei memoir, care a cucerit cititorii din întreaga lume, ne învață să îmbrățișăm, pur și simplu, iernile din viețile noastre.

Recomand, este sezonul perfect pentru a ne cuibări sub pătură cu o astfel de carte bună și o ceașcă de cafea sau ceai. 😊 Este, cum spuneau și cei de la Sunday Express, „O analiză elegantă despre puterea consolatoare a naturii și cum aceasta poate fi minunat de vindecătoare, chiar și în zilele cele mai grele.“

3 idei înțelepte din această carte

Este perfect normal și chiar util să treci și prin momente dificile. „Iernile” sufletești aduc în viața noastră revelații neprețuite

Ne place să ne imaginăm că e posibil ca viața să fie o vară eternă și că am eșuat esențial în a realiza acest lucru în ceea ce ne privește. Visăm la un habitat ecuatorial, de-a pururi aproape de soare, mereu în plin sezon. Dar viața nu e așa. Din punct de vedere emoțional, suntem înclinați spre veri sufocante și ierni apăsătoare și întunecate, spre căderi bruște de temperatură, spre lumină și umbră.

În lumea noastră contemporană, mereu prinsă cu multe treburi, încercăm întruna să amânăm instalarea iernii sufletești. Nu-i îngăduim niciodată să se facă simțită pe deplin și nici nu avem curajul de a recunoaște că ne-a răvășit. O trăire a unei aspre ierni sufletești ne-ar face bine câteodată. Trebuie să încetăm să mai credem că aceste perioade din viața noastră sunt cumva prostești, un eșec al nervilor, o lipsă de voință. Trebuie să ne oprim din încercarea de a le ignora sau de a le da deoparte. Sunt reale și cer ceva de la noi. Trebuie să învățăm să poftim iarna în viețile noastre. E posibil să nu avem libertatea de a alege dacă să ne trăim iarna sufletească, dar putem alege cum să o trăim.“

Iarna sufletească aduce cu ea unele dintre cele ai profunde momente din experiența umană, iar înțelepciunea aparține celor care și-au trăit iernile.

Nu „trebuie” să faci totul – fă-ți timp pentru obiceiurile care te liniștesc

Problema cu „totul” este că, într-un final, ajunge să semene teribil de mult cu nimic: activitate nebunească, agitată, dezgolită de orice sens. (…) Nu am avut nici cea mai vagă idee cât de mult s-au retras din viața mea aceste plăceri liniștite în timp ce mă grăbeam de colo-colo, iar acum le doresc înapoi: munca liniștită, ritmică, cu mâinile, genul de concentrare ușoară care-ți permite să visezi și senzația difuză de generozitate. Fac omuleți de turtă dulce cu Bert.”

Viața noastră nu are un parcurs liniar

Așa cum descoperim adesea în folclorul vechi, Cailleach ne oferă o metaforă ciclică a vieții, una în care energiile primăverii sosesc iar și iar, hrănite de retragerea iernii. Nu mai suntem obișnuiți să gândim așa. În schimb, avem obiceiul să ne imaginăm viețile noastre ca fiind liniare, un marș îndelungat de la naștere la moarte, în care acumulăm puteri doar pentru a renunța la ele, în tot acest timp pierzându-ne treptat frumusețea tinerească. Asta este dureros de fals. Viața șerpuiește ca o potecă prin pădure. Avem anotimpuri în care înflorim și anotimpuri în care ne pierdem frunzele, scoțându-le la iveală oasele dezgolite. În timp, ele revin din nou la viață.

Despre autoare, Katherine May