
În acest articol vorbesc despre ce am învățat din „Tată bogat, tată sărac”, cartea numărul #1 din toate timpurile în domeniul finanţelor personale. Sfaturi pe care le poți aplica și tu pentru a-ți pune în ordine finanțele personale.
Nu înveți la școală cum să câștigi bani și mai ales, cum să îi gestionezi. Iar pe mine chiar m-a preocupat subiectul acesta în ultimii ani. Banii, în sine, nu sunt importanți, dar faptul că am investit timp ca să îi câștig, timp pe care nu mai am cum să îl recuperez, mă face să cântăresc cu atenție modul în care îi cheltuiesc.
Am înțeles dintotdeauna această dimensiune a banilor, faptul că trebuie să sacrific timp prețios din viața mea pentru a-i câștiga, pentru că mi-am câștigat proprii bani din adolescență. Am început să lucrez part-time în timpul liber sau vacanțe încă din liceu, iar la 19 ani m-am angajat full time la Procter & Gamble ca beauty adviser și de atunci am muncit constant. Prin urmare, am deja o vechime de 18 ani de muncă – ani în care din păcate nu am învățat cum să gestionez acei bani pe care îi câștigam. Pentru că una este faptul că am știut să câștig bani de mică și alta este cum am gestionat banii câștigati.
Cred că la capitolul gestionat banii toți avem multe lucruri de învățat, pentru că trăim într-o țară în care se pune prea puțin accent pe educația financiară. De aceea am ales să mă educ singură, acum câțiva ani, când am realizat că trebuie să învăț cum să-mi gestionez câștigurile și că am educație financiară 0.
Foarte mulți oameni nu reușesc să înțeleagă că în viață nu contează câți bani faci, ci câți păstrezi. (…) Ceea ce lipsește din formarea lor nu este modul în care să facă bani, ci cum să-i cheltuiască – ce să facă după ce-i câștigă. Aceasta se numește aptitudine financiară – respectiv, ceea ce faci cu banii după ce îi produci.
De multe ori, banii scot la iveală lipsurile noastre ca oameni. (…) Banii nu fac decât să accentueze modelul circuitului banilor prezent în mintea voastră. Dacă modelul presupune cheltuirea a tot ce aveți, mai mult ca sigur că dacă veți avea mai mulți bani veți cheltui și mai mult.
Există o mulțime de resurse și cărți de educație financiară, dar cartea mea preferată rămâne Tată bogat, tată sărac, de Robert Kiyosaki. Cartea face lumea complicată a finanțelor să pară ușor de înțeles chiar și pentru un copil. De fapt, autorul imaginează un tată bogat și unul sărac și sfaturile pe care le primesc copiii lor de la ei.
Oamenii bogați adună active. Oamenii săraci sau din pătura de mijloc adună pasive, despre care ei cred că sunt active. (…) Activele sunt ceva care îți bagă banii în buzunar. Pasivele sunt ceva care îți scot banii din buzunar.
Cei bogați cu adevărat, adică pe termen lung, mai întâi își costruiesc solid coloana de active. Apoi, din venitul generat din active, își cumpără obiecte de lux.

- a devenit religie pentru mine să nu cheltui mai mult decât câștig și să pun o sumă de bani deoparte, lunar, pentru economii.
- cumpăr doar ceea ce îmi este necesar, nu ceea ce îmi doresc. Este foarte important să facem diferența între lucrurile care ne trebuie cu adevărat și lucrurile pe care ni le dorim. Și apoi să traim după regula aceasta de aur. Nu înseamnă să cumpărăm doar ceea ce avem nevoie pentru a supraviețui și să ne abținem de la orice plăcere, ci să facem cheltuieli într-un mod inteligent, nu dictat de impulsuri. Eu, de exemplu, mi-am analizat dorințele și le-am categorisit. Care sunt cu adevărat importante și se aliniază stilului meu de viață, valorilor în care cred, aspirațiilor mele? Cu siguranță prostioarele, sutele de haine și accesorii, sutele de mese scumpe mâncate în oras nu se aliniază. În schimb, călătoritul este o dorință care se aliniază cu aspirațiile mele, pentru că mă inspiră, relaxează și îmi face sufletul să vibreze. Cultura este o altă dorință în care merită să investesc bani. Și așa mai departe, am analizat ce îmi doresc cu adevărat de la viață și unde ar trebui să economisesc, unde pot cheltui în continuare. Vă sfătuiesc și pe voi să faceți un inventar si să descoperiți care sunt mofturile și care sunt lucrurile în care merită cu adevărat să investiți. Nu doar că veți economisi bani, ci veți avea o idee mai clară despre lucrurile care vă fac cu adevărat fericiți și stilul de viață pe care ar trebui să îl duceți.
- țin evidenta a ceea ce câștig și ceea ce cheltui și caut constant modalități de a-mi crește veniturile și a scade cheltuielile.
- caut întotdeauna cel mai bun raport calitate pret: nu mă arunc la un produs scump doar pentru că este marketat ca fiind cel mai bun, ci caut alternativa mai ieftină, la o calitate asemănătoare.
- nu mă împrumut sub nicio formă – trăiesc exact la nivelul pe care mi-l permit în acest moment și bineînțeles, caut să evoluez. Cred că este o problemă faptul că mulți oameni se îndatorează pentru a duce un stil de viață pe care de fapt nu și-l permit. Sigur, e minunat să aspiri la un stil de viață mai bun, dar trebuie să găsești soluții pentru a câștiga mai mult ca să îți permiți un stil de viață mai bun, nu să te îndatorezi doar ca să trăiești mai bine pe moment.
Acestea sunt câteva dintre obiceiurile pe care mi le-am format citind și încercând să mă educ în privința banilor. Din păcate școala ne aruncă pe piața muncii fără să ne învețe cum să gestionăm câștigurile într-un mod smart, de aceea o mulțime de oameni muncitori și inteligenți ajung să trăiască toată viața într-un stres constant legat de bani. Și cred că indiferent cât de mult câștigi, dacă nu știi să îți gestionezi banii nu vei reuși să ajungi stabil financiar – cu cât îți crește venitul, cu atât vei cheltui mai mult. Nu doresc să trăiesc în acest cerc vicios toată viața, de aceea mi-am impus să învăț constant despre finanțele personale și să investesc banii câștigați în ceva. Sper că v-am inspirat și pe voi să aprofundați acest subiect.
Închei cu câteva citate din Tată bogat, tată sărac, care sper că vă vor inspira să aprofundați domeniul finanțelor personale.
Unul dintre motivele pentru care cei bogați se îmbogățesc tot mai mult, cei săraci sărăcesc tot mai mult, iar clasa de mijloc se zbate în datorii, este faptul că despre bani se învață acasă, și nu la școală.
Există o diferență între a fi sărac și a fi lefter. A fi lefter este o situație temporară, a fi sărac e o situație veșnică.
„Nu-mi pot permite.” El insista să spun: „Cum aș putea face să-mi permit asta?”. Una este o afirmație, iar cealaltă este o întrebare. Una te lasă de izbeliște, iar cealaltă te obligă să gândești.
- articolul Dianei Cosmin, Gestiunea finanțelor personale: cât valorează o oră din viața ta?
- Banometru – un program gratuit și flexibil prin care descoperi un nou mod de a privi încercările tale financiare. Este modul ideal de a folosi sprijinul unui profesionist pentru creionarea unui plan care chiar funcționează.
- vă spuneam că țin evidența strictă a ceea ce câștig & cheltui: am fost inspirată să fac asta de excelenta rubrică de lifestyle și de educație financiară, Money Diaries.
Dacă v-a plăcut acest articol și tema, dați share, să inspirăm și alți oameni să aprofundeze subiectul. 🙂
Mă puteți urmări și pe Instagram, unde postez mini recenzii, citate și multe alte lucruri legate de lectură.
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 46923 more Info to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 90011 more Information on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 51287 additional Info on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 38022 more Info to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 1157 more Info on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 90908 additional Info to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 17262 more Info on that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 80076 more Information to that Topic: luisaene.ro/cum-m-a-ajutat-sa-imi-gestionez-banii-cartea-nr-1-in-educatia-financiara/ […]