Celebra cafenea din Tokio, Funiculi Funicula, le oferă clienților șansa de a călători în trecut, însă trebuie să respecte cu strictețe anumite reguli, ca de exemplu:
– Să nu te ridici de pe scaun pe toată perioada șederii în trecut
– Să nu stai în trecut mai mult decât intervalul în care ti se răcește cafeaua, pentru că altfel riști să rămâi blocat acolo
– Indiferent ce ai face sau spune în trecut, nu poți schimba prezentul
– Să aștepți ca doamna în alb să se ridice de pe scaun pentru a merge la baie și abia apoi să te așezi pentru a face călătoria în timp.
Din aceste reguli ale călătoriei în timp, rămânem cu veritabile lecții de viață.
Să nu stai în trecut mai mult decât intervalul de timp în care ți se răcește cafeaua
Limitarea timpului călătoriei la intervalul în care durează să se răcească o cafea, acest sentimentent al urgenței, face personajele să profite la maxim de puținul timp petrecut în trecut și să se concentreze pe ceea ce este mai important. Dar mai ales, să conștientizeze ce contează cel mai mult pentru ei – iar odată cu personajul, cititorul este deopotrivă provocat să se gândească la ceea ce contează mai mult pentru el. Acesta cred că este unul dintre motivele pentru care cititori din toate colțurile lumii empatizează cu emoționantele povești din volumele seriei care iată s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare. Pentru că îi îndeamnă la introspecție – cunoscând personajele ajungi de fapt să te cunoști mai bine pe tine însuți.
Nu poți schimba prezentul
Spunem că este mai important să trăim în prezent decât să ne dorim să schimbăm trecutul. Însă, așa cum vedem și în volumele Până nu se răcește cafeaua, uneori avem nevoie de o încheiere, de a reflecta la anumite lucruri pe care le regretăm. Iar cafeneaua Funiculi Funicula le dă această șansă personajelor. Cred că autorul face o treabă extraordinară în a ne arăta cum ar trebui echilibrate acestea două în viața noastră: clipa prezentă și nostalgia în legatură cu trecutul. Prin regula care spune că deși ai ocazia de a călători în trecut, dar orice ai face acolo nu poți schimba prezentul, el ne oferă o consolare. Oricât de mult regretăm sau suferim în legătură cu anumite lucruri, dacă nu ar fi fost trecutul și evenimentele sale, regretabile sau nu, noi nu am fi ajuns în prezent, unde suntem acum. Prin urmare trebuie să fim recunoscători pentru încercările din trecut, pentru că ele ne-au făcut să fim cine suntem astăzi. Poate că alt autor ar fi cazut în această capcană, de a se juca cu această idee, de a modifica prezentul și a ne arăta variante alternative ale unei vieți, însă Toshikazu nu face asta și cred că datorită acestui aspect cărțile sale au căpătat mai multă profunzime.
Obişnuiţii cafenelei magice Funiculi Funicula cunosc bine faimoasa ei legendă şi extraordinara ofertă de călătorie în timp. Mulţi dintre clienţii ei s-au reîntâlnit cu vechile iubiri, s-au împăcat cu familia înstrăinată şi i-au vizitat pe cei dragi. Dar călătoria nu este lipsită de riscuri şi există reguli stricte de urmat.
În tradiţia senzaţionalei serii 𝑷𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒓𝒂̆𝒄𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒄𝒂𝒇𝒆𝒂𝒖𝒂 de 𝐓𝐨𝐬𝐡𝐢𝐤𝐚𝐳𝐮 𝐊𝐚𝐰𝐚𝐠𝐮𝐜𝐡𝐢, cititorii vor face cunoştinţă cu noi vizitatori: soţul care are ceva important de spus; femeia care nu şi-a putut lua rămas-bun de la câinele ei; femeia care nu a putut răspunde la o cerere în căsătorie; fiica nerecunoscătoare care şi-a alungat tatăl.
Cu personajele nostalgice şi poveştile înduioşătoare care îi sunt caracteristice, Kawaguchi ne întreabă, în frumosul şi obsedantul volum 𝑰̂𝒏𝒂𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒆 𝒍𝒖𝒂̆𝒎 𝒓𝒂̆𝒎𝒂𝒔 𝒃𝒖𝒏: 𝑃𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑎𝑖 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑡𝑎 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑎̆𝑙𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑖̂𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝?
𝐓𝐎𝐒𝐇𝐈𝐊𝐀𝐙𝐔 𝐊𝐀𝐖𝐀𝐆𝐔𝐂𝐇𝐈 s-a născut în 1971, la Osaka, Japonia. A fost producător, regizor şi scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul său de debut, 𝑷𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒓𝒂̆𝒄𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒄𝒂𝒇𝒆𝒂𝒖𝒂 (2015), este o adaptare după piesa de teatru pusă în scenă de 1110 Productions, care a câştigat Marele Premiu la ediţia a zecea a Festivalului de Dramă Suginami. Cartea a fost ulterior ecranizată, cu scenariul scris de autor, filmul cu titlul 𝐶𝑎𝑓𝑒𝑛𝑒𝑎𝑢𝑎 𝐹𝑢𝑛𝑖𝑐𝑢𝑙𝑖 𝐹𝑢𝑛𝑖𝑐𝑢𝑙𝑎 având premiera în 2018. Succesul uriaş al romanului său l-a determinat pe Kawaguchi să scrie patru continuări, care s-au bucurat de aceeaşi primire entuziastă din partea publicului.