Am citit romanul Reziliență, cel mai recent volum care poartă semnătura lui Bogdan Hrib și pentru că mi-a plăcut foarte mult mi-am dorit să aflu mai multe despre omul din spatele scriiturii.

Pe lângă meseria de scriitor (pe care se ferește să o numească așa), Bogdan Hrib predă și la Facultatea de management de la SNSPA și a fondat editura Tritonic, în cadrul căreia a publicat mulți autori români și a pus bazele unor serii polițiste, de ficțiune, science fiction și fantasy. Gustul pentru literatură i-a fost deschis de biblioteca părinților săi, iar în 2007 publică primul roman al seriei polițiste Stelian Munteanu, Filiera grecească. Cărțile sale au fost traduse în limba engleză și distribuite în librariile din UK.

1. Vă aduceți aminte care a fost prima carte citită?

Nu, nu cred că pot… Bănui că a fost un volum din Colecția Biblioteca pentru toții Copiii (volume frumoase, cartonate… vorbesc de anii ’70!), cred că un Jules Verne, poate Căpitan la 15 ani sau 800 de leghe pe Amazon. Sau poate Tom Sawyer a lui Mark Twain. Dar țin minte că am rămas îndrăgostit de Jules Verne și am devorat tot ce a apărut atunci.

2. Cum ați ajuns să iubiți cărțile? Ce v-a determinat să vă apucați de scris?

Cred că am fost foarte norocos. Deși în primii ani locuiam cu părinții și o pereche de bunici în trei camere nedecomandate, casa era plină de cărți. Apoi, mai târziu, am avut camera mea și aveam propria mea bibliotecă, de care eram foarte mândru. Alta decât cea a părinților mei… Și pe vremea aia cărțile erau nu doar premii la școală, ci și cadouri la zilele de naștere. Am crescut înconjurat de cărți, aș zice, chiar, invadat de cărți… țin minte că plin de curiozitate, la o vârstă foarte fragedă am reușit să scap pe jos un Mic dicționar enciclopedic, care avea vreo 3 kilograme și i-am rupt coperta cartonată. N-am fost certat, dar Titi, tatăl meu mi-a propus să-l lipim împreună ca să văd și eu cum se face și cât e de complicat.

Cât despre scris? Greu de spus. Probabil că după multe cărți citite oricine se gândește: Dar oare eu oi putea să scriu? Am umplut un caiet cu un fel de poveste a la Jules Verne prin clasa a VI-a, care sigur acum ar părea un plagiat: niște copii care naufragiază pe o insulă… apoi am mai încercat un roman cu elevi printr-a opta… dar aveam treapta, pe care mai s-o pic! În facultate am mai scris un pic și am trimis mici proze, pe la redacții. Alex. Ștefănescu mi-a publicat o super scurtă schiță în SLAST prin 1986… am cochetat și cu SF-ul. Și până la urmă am abandonat totul pentru fotografie. Abia după 2000, m-am hotărât să încerc din nou. Și atunci a apărut primul roman din serie: Filiera Grecească.

3. Care sunt cele mai mari realizări pe plan profesional?

Mi-e greu să spun unde e profesie și unde e pasiune, sunt bine amestecate. Ca autor (Și mă feresc să spun scriitor, pentru că e un termen prea des folosit și, oarecum, uzat.) sunt bucuros că am reușit să public șapte romane și vreo duzină de povestiri. Nimic nu e mai important decât un cititor care-ți scrie sau îți spune că i-a plăcut să te citească… Apoi ca editor – poate că aici realizările sunt mai mari, mai cuantificabile – câteva mii de volume editate de Tritonic, vre-o mie de autori (din care mulți mi-au rămas prieteni sau mi-au devenit colegi), trei colegii pe care și acum le coordonez, câteva volume colective din seria „Noir de…”… Dar tot profesional înseamnă și cursurile pe care le țin studenților de la Facultatea de management de la SNSPA sau festivalurile și târgurile de carte la care am fost invitat… Sunt multe realizări mari și mici, încerc să mă bucur de toate.

4. Cum a apărut editura Tritonic și ce fel de cărți promovează?

A apărut relativ simplu: doi jurnaliști și câțiva prieteni au fost să devină antreprenori în vremea aia când toată lumea nu visa decât ImpEx sau ExIm (adică Import Export), noi am vrut să edităm și să tipărim cărți. La început ne ocupam și de materiale publicitare – agende, calendare – apoi au rămas doar cărțile… Se întâmpla în 1993, acum 30 de ani. S-au schimbat multe de atunci și au fost multe răscruci pe care marca Tritonic le-a depășit mai ușor sau mai greu, dar acum avem o direcție non-fiction foarte importantă – Tritonic Academic, care adună colecții în zona științelor socio-umane: Comunicare media (cea mai veche colecție, peste 250 titluri, din 1999), Sociologie, Asistență Socială, Marketing și management, Uniunea Europeană, Istorie, Studii de securitate și altele. Cam 80-90 de titluri pe an. Iar spre ficțiune pulicăm în 4 mari colecții: LIT (literatură mainstream), Mystery & thriller, SF & Fantasy și Romance. Dar ficțiunea nu depășește mai mult de 15-20 de titluri pe an, marea majoritate fiind autori români. Deși la Tritonic acum sunt doar consilier editorial mai coordonez 3 colecții – două academice + 1 de ficțiune, evident Mystery & thriller.

5. Aveți cărți traduse în limba engleză, distribuite în librariile din UK. Cum au fost primite acolo?

Au fost primite ca o picătură de apă într-un ocean… Adică am avut recenzii bune, am primit laude, am fost invitat la festivaluri… dar editura Corylus Books a vândut puține cărți din Resilience, ca și din celelalte romane semnate de autori români. E o bătălie lungă și grea… poate că la un moment dat autorii de Crime fiction din Est (Wild Wild East cum s-a numit un eveniment la Londra!) vor fi importanți… deocamdată… doar puțin.

La fel s-a întâmplat și cu celelalte 2 cărți traduse: Kill the general în 2011 la Profusion Crime și The Greek Connection în 2015 la Mosaique Press.

Dar sper (și scriu) în continuare.

6. Ce ne puteți spune despre cea mai recentă carte ?

Cel mai recent volum e romanul Reziliență. A apărut în 2020 în România și în 2022 în Marea Britanie și oarecum a anticipat agresiunea ce vine dinspre est de noi. E o poveste despre oameni obișnuiți prinși în vremuri tulburi, despre fake-news, despre iubire și trădare, despre orgolii și despre naționalism… Toate d-ale vieții de azi.

7. Care ați spune că este cartea dumneavoastră de suflet?

Nu știu dacă am chiar una. Mai curând câte una pentru fiecare stare. O să râdeți, dar dacă vreau să mă mobilizez citesc Acolo unde se avântă vulturii! Dacă vreau să călătoresc și nu am timp, citesc o poveste din Călător prin lumea mare a lui Bogdan Teodorescu. Dacă vreau să râd citesc (sau ascult) piesa Omul care a văzut moartea a lui Eftimiu… și cred că aș găsi multe exemple.

Sau poate vă referiți la cărțile mele? Cred că Ultima fotografie.

8. Care este procesul dvs. creativ de scriere? Cât de ușor vă este să scrieți și să alegeți subiectul unei cărți?

Brrr, sună foarte sofisticat… proces creativ de scriere. Scrisul ar trebui să fie ca un job, te așezi la birou și te apuci de lucru. Evident că apar blocaje, lipsă de inspirație, zile proaste, răceli, chestiuni administrative etc… Dacă am subiectul, mai exact povestea foartea clară, mă pot apuca de scris. Mai am nevoie să fur din timpul altor preocupări. Câteodată nu reușesc.

Dar subiectul apare… ideea apare din unde nu te aștepți, ca un puf de păpădie… îl iei, îl bagi în buzunar și aștepți să se rotunjească povestea, apoi când sare din minte și nu te lasă în pace, te apuci și-o pui pe hârtie.

9. Cum a evoluat piața de carte în ultimii ani? Care a fost impactul pandemiei asupra literaturii?

Greu de spus. Am fost forțat prin natura muncii mele să scriu un articol științific (la finalul anului 2020) despre piața de carte din Ro. Am discutat cu bloggeri și cititori, aparent nu s-a citit mai mult și s-a cumpărat mai puțin (Mai ales că librăriile au fost închise o vreme, iar online-ul n-a putut prelua totul.), iar cuvântul de ordine a fost doar „reduceri” – chestiune care m-a înspăimântat. Se pare că mulți au rămas în paradigma „reducerilor” și mă refer atât la cumpărători, cât și la editori sau librări. Mi-aș dori să avem un public care să cumpere o carte pe care și-o dorește fără să aștepte o reducere. Adică îl avem, dar cred că e destul de redus… Și o altă îngrijorare: selfpublishing-ul (sau mai exact vanity publishing-ul)  – de multe ori apare orice, oricum… și cărțile ajung gratuit la public… care apoi zice: ce prost scriu autorii români.

Sau poate e doar o impresie. Sper să mă înșel.

10. Cum am putea să încurajăm tinerii să citească mai mult?

Părinții în primul rând n-ar trebui să renunțe la bibliotecile din apartamente (au auzit vorbe că se renunță la cărți că… țin praful!?) și, mai mult de atât, să-i bombardeze pe cei tineri cu volume pe noptieră sau chiar în pat. Când se culcă să se lovească de vreun colț de copertă cartonată… Glumesc, un pic.

Autorii români ar trebui să fie invitați în școli și în biblioteci. Pentru lecturi publice, pentru discuții, pentru povești personale, pentru cursuri de scriere creativă… Poate așa s-ar mișca ceva mai mult.

11. Ce alte pasiuni mai aveți pe lângă scris?

Citesc cât de mult pot. Dar nu cred că se poate numi pasiune, e un mod de viață. Mi-a rămas pofta de fotografii, deși acum folosesc destul de mult telefonul, dar tot mai vânez asfințituri sau răsărituri sau simple instantanee de pe stradă. Cred că undeva între pasiune și hobby ar mai fi și pofta de călătorie: soția mea și cu mine vânăm faruri, pe unde apucăm să ajungem ăn vacanțe și le fotografiem. Când am timp îmi place să gătesc…

12. Ați întâmpinat probleme la începutul carierei de scriitor? Ce sfaturi le-ați da celor care sunt la început de drum?

Nu știu dacă inițial m-am gândit la o carieră. Nici acum nu știu sigur dacă e realist să gândesc în acești termeni. Pentru mine a fost ușor să public, am avut editura la doi pași. Ba chiar la un pas. Dar m-am apucat serios foarte târziu… spre 40 de ani, cum am zis deja, după ce citisem câteva sute bune de romane polițiste…

Primul sfat ar fi să se lase.

Dar dacă nu pot trăi altfel, măcar să citească mult (cred că mă tot repet!), apoi să mai citească puțin mai mult și în final să se apuce de scris cu răbdare și determinare, să… citească volumul Despre scris al lui S. King și Autor de unul singur semnat de Dănuț Ungureanu (e subțire!) și… mai departe văd ei.

13. Cum e să fii scriitor în România? Poate fi considerată o meserie din care se poate trăi activitatea de scriitor?

Scriitor în România? Funny… E o nebunie. Nu, nu poate fi considerată o meserie, deși exact așa ar trebui să fie. Nu cred că sunt mai mult de 10-20 de autori din România care pot trăi doar din scris. Acum cu greva scenariștilor de la Hollywood, se pare că nici prin alte părți nu e prea roz.

Cine scrie, scrie din pasiune. Visul de a deveni profesionist… rămâne vis deocamdată.

14. Aveți un personaj preferat din cărțile dvs?

Firește. Stelian Munteanu și Tony Demetriade îmi sunt simpatici, deși sunt foarte morocănoși – ca acei doi bătrânei de la balcon din păpușile Muppets (pentru cine își mai amintește din anii ’80-’90, cred…). Mă rog, aș zice că toate personajele pozitive îmi sunt simpatice, iar cele negative, nu, dar n-am ce face, sunt necesare. Alex Zaharia din Ultima fotografie e cel mai aproape de mine, iar povestea lui nu e încă dezvăluită pe de-a-ntregul. Dar pot să vă spun că am câte un personaj preferat în cărțile colegilor de suferință. Și toți sunt comisari de poliție: Anton Iordan, ușor infidelul comisar al Teodorei Matei, Dani Luna imaginat de Dănuț Ungureanu și Matei Vălean din poveștile lui Tony Mott. Sunt și alții… nu vreau să supăr pe nimeni.

15. Unde vă pot urmări cititorii activitatea și de unde vă pot cumpăra cărțile?

Pe mine mă întrebați cum e cu urmăririle?!… Ha, ha, asta a fost un fel de glumă. Păi sunt de găsit pe la târguri (FICT Cluj sau Gaudeamus București) și lansări, iar în… social media pe Facebook, Instagram sau Twi… pardon X. N-am TikTok și nici nu vreau… Cărțile? Pe site-ul editurii Tritonic și pe libris.ro e cel mai simplu, apoi cred că sunt și la Librăria Eminescu din București, librăriile Cărturești și Librarium. Iar pentru cei care nu pot sau nu vor să dea bani există desigur bibliotecile publice… unele dintre ele au cumpărat cărțile mele, după cum a fost bugetul, evident.

***

Recomand romanul său, Reziliență, l-am citit cu sufletul la gură, în câteva ore.  Paginile se întorc de la sine, iar fiecare capitol aduce o întorsătură neașteptată. Reziliență este parte dintr-o serie care îl are drept protagonist pe Stelian Munteanu – se pot citi separat, romanele sunt de sine stătătoare. Intriga este bine construită și pe parcursul lecturii te simți atras într-o lume plină de răsturnări de situație și te întrebi constant cine este vinovatul (nu am ghicit, semn bun, mă dezamăgesc romanele unde ghicesc vinovatul după 50 de pagini. :)) Firul narativ este bine structurat, cu o progresie coerentă, iar dezvăluirile sunt surprinzătoare dar credibile.

📝 Personajul principal este carismatic și inteligent și te ține implicat în poveste până la final. Autorul a construit o atmosferă tensionată, în care cititorul simte că fiecare indiciu și fiecare gest poate avea o importanță covârșitoare.

📝 În final, romanul oferă, pe lângă o lectură bună, plină de suspans, și o perspectivă profundă asupra umanității și societății. El abordeză teme precum corupția, puterea, justiția sau moralitatea, oferind cititorilor ocazia de a reflecta asupra aspectelor complexe ale naturii umane și asupra dilemelor cu care se confruntă oamenii în viața de zi cu zi.